In ultimul an, Cristian Mogodici (Marketing Manager, Wu Xing) a observat aparitia a tot mai multi jucatori pe piata de mancare fast food cu specific chinezesc. Decizia proprietarilor de restaurante de a intra in acest segment vine ca masura de compensare a scaderilor inregistrate pe segmentele traditionale in care activau.
In 2012, Wu Xing a atins o cifra de afaceri de 2 milioane EUR, reprezentata in procent de 60% din livrarile la domiciliu. Dupa deschiderea a doua restaurante, Wu Xing a inregistrat o crestere a vanzarilor de 40% fata de 2011, iar in perioada de comunicare a deschiderii magazinului din Centrul Istoric, numarul comenzilor la domiciliu a crescut cu 30%.
Pentru 2013, compania are planuri in privinta extinderii la nivel national si isi propune o crestere de 3%.
Factori care au influentat performantele pietei in 2012
Cel mai important indicator pe care il urmarim in previziunile noastre legate de evolutia pietei este evolutia consumului privat, si urmarim, in acelasi timp, modificarile sistemului de taxe si impozite.
Miscarile competitorilor influenteaza clar piata, mai ales ca piata de mancare chinezeasca din Bucuresti nu este inca la un nivel foarte ridicat de dezvoltare. De exemplu, se simte orice intrare in piata a unui nou mic restaurant chinezesc. In ultimul an, am observat o crestere a numarului de companii care intra si pe segmentul restaurantelor cu specific chinezesc ca o masura de compensare a scaderii pietei pe segmentele traditionale pe care activau.























