Asociatia pentru Dezvoltare Urbana lanseaza "Pas de Elefant", un program pilot care se adreseaza tuturor scolilor speciale pentru copii cu deficiente de vedere din Romania si care are ca scop imbunatatirea procesului educativ pentru acesti elevi prin integrarea a trei simturi: tactil, auditiv, vizual. Pas de Elefant este unul dintre proiectele castigatoare in cadrul fondului de finantare "Lumea prin culoare si sunet" 2014 al Fundatiei Orange, arata un comunicat emis de compania de telecomunicatii.
Pentru a inlesni procesul de invatare, prin acest proiect va fi creat un soft care va transforma in sunet schemele, graficele si hartile. Aplicatia va recunoaste o pagina tiparita in relief si o va transpune in text vorbit (zona explorata cu degetul). Practic graficele vor fi filmate cu camera tabletei, iar miscarea de investigare cu degetul va fi redata vocal cu ajutorul soft-ului VoiceOver cu care este dotata tableta.
Pentru a evita dublarea eforturilor, va fi construita o baza de date comuna (in cloud) in care scolile speciale pentru deficienti de vedere vor incarca materialele didactice accesibile pe care le vor crea. Pentru a avea o colectie de documente cat mai completa, se va realiza un parteneriat cu Biblioteca Nationala a Romaniei care va incarca, periodic, material din bibliografia scolara solicitat de scoli. In plus, una dintre scolile speciale pentru persoane cu deficiente de vedere va fi dotata cu 10 tablete pe care va putea fi utilizat softul creat in cadrul acestui proiect.
























