Previziunile în eCommerce pentru următorii ani, la TeCOMM

Previziunile în eCommerce pentru următorii ani, la TeCOMM

Retailerii sunt nevoiți să ofere clienților cea mai bună experiență de cumpărare posibilă pentru a satisface cerințele consumatorilor, iar metodele de dezvoltare vor fi prezentate în cadrul celei de-a 9-a ediții a evenimentului TeCOMM eCommerce Conference&Expo, ce va reuni la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca peste 300 profesioniști în eCommerce.

Eșecul apare de cele mai multe ori din locurile de unde nu te aștepți. Dacă te afli la început și deții prima ta companie, primul tău start-up, există șanse să nu observi aceste lucruri, de aceea trebuie să cauți persoane cu experiență care nu neapărat au avut succes, dar care s-au confruntat pozitiv cu eșecul”, declară Ivan Imhoff, fondatorul agenției de marketing House of Kaizen din Londra.

Acesta susține că business-urile de succes din domeniul eCommerce prezintă câteva caracteristici comune precum definirea scopului, adaptabilitatea planului de afaceri, definirea eșecului și metodologiile. Ivan are care are o experiență de peste 16 ani în marketing online, cu predilecție în zona de retenție a clienților, CRO și strategie.

Proprietarii de magazine online vor cunoaște în cadrul TeCOMM modalitățile prin care pot defini direcția companiei și strategiile utilizate pentru asigurarea succesului în cadrul sesiunilor de workshop prezentărilor și dezbaterilor susținute de cei peste 30 speakeri de renume din țară și din străinătate, profesioniști în eCommerce.

Shopping contextual – în topul tendințelor pentru următorii ani

Shopping-ul contextual sau personalizat, este o tendință importantă în comerțul electronic și va fi dezbătută în cadrul evenimentului, experiența de cumpărare centrată pe utilizator fiind nu doar o prioritate, ci un avantaj competitiv pentru magazinele online.

Ovidiu Joița, fondatorul agenției de marketing online și SEO iAgency va susține în cadrul evenimentului workshop-ul despre conversii, SEO și PPC realizate eficient. Cu o experiență de peste 15 ani în marketing online și un portofoliu de clienți renumiți pe piața românească a comerțului electronic, Ovidiu va susține workshopul practic în cadrul căruia participanții vor descoperi tendințele și inovațiile din acest segment.

Metodele de plată flexibile – o necesitate în viitorul comerțului electronic

Vânzările efectuate de pe platformele mobile vor continua să crească și în următorii ani, acesta rămânând unul dintre principalele trenduri în industria comerțului electronic. Retailerii vor trebui să ofere clienților un upgrade la metodele de plată clasice, iar ușurința cu care se poate efectua plata este direct proporțională cu creșterea conversiilor, potrivit cmsreport.com.

Lideri în furnizarea de sisteme de plată online, compania PayU are o prezență globală în 16 țări și oferă peste 250 de modalități de plată rapide, sigure și eficiente magazinelor online, metodele putând fi integrate atât offline cât și online pe platforme precum computer, tabletă, device-uri mobile sau coșuri de cumpărături.

Marius Costin, Country Manager Pay U, are o experiență de peste 13 ani în management și telecom, coordonând echipe de până la 800 de persoane. Viziunea sa se concentrează pe dezvoltarea talentelor și a echipelor și pe identificarea oportunităților care aduc creștere accelerată în industria eCommerce.

Prezentări, dezbateri și workshop-uri interactive la cea de-a 9-a ediție TeCOMM

TeCOMM eCommerce Conference&Expo va avea loc în 25-26 octombrie la Cluj-Napoca, iar tema centrală a acestei ediții este „Sell them your story”, ce va include în cele două zile ale evenimentului prezentări, workshop-uri și dezbateri. Moderatorul evenimentului este Ionuț Munteanu, Managing Partner la Webdigital, prima companie din România care a decis reducerea săptămânii de lucru la 4 zile.

Printre speakerii internaționali care vor susține prezentări și dezbateri se numără Ivan Imhoff (Fondator House of Kaizen), Cătălina Ionescu (Client Partner eCommerce Facebook), Paul Papadimitriou (Fondator Intelligencr), Jonathan Chippindale (Director Executiv Holition), Hando Sinisalu (CEO Best Marketing International), Giacomo Summa (CEO&Co-fondator Stylect) Toma Matei (Head of Commercial Ve Interactive), Gabriel Ghiță (Head of New Business CEE Mastercard Europe) sau Mitch Goldman (Head of Product Storegecko).

În cadrul workshop-urilor practice vor fi prezenți speakeri precum Monica Jitariuc (Managing Director The Practice MSLGROUP), Lucia Ciucă (Managing Director Quantum Data Science), Florinel Ioan Chiș (Director Executiv AMRO), Cristian Ignat (Chief Canopyst Canopy), Sergiu Neguț (Director MSMR) sau Ionuț Grosu (Director&Fondator Service Return).

Evenimentul TeCOMM va include și sesiunea Start-up Area, dedicată celor care intenționează să își deschidă un magazin online sau activează în domeniu de mai puțin de 6 luni. Călin Biriș (Digital Director Loopa Marcom), Cosmin Dărăban (CEO&Co-fondator Silkweb) și Attila Birtha (Managing Partner Proclick) vor susține 4 workshop-uri practice în prima zi a evenimentului. Călin Biriș va susține workshop-ul de branding pentru cei aflați la începutul carierei în eCommerce, cum se crează identitatea de brand și  promovarea afacerii online prin metode care dau rezultate.

Călin este fondatorul Online Mastery, unul dintre cele mai complexe programe educaționale de marketing online din România și a fost nominalizat de către revista Forbes în topul 30 al celor mai de succes tineri antreprenori români. TeCOMM este evenimentul ce stă sub semnătura Libero Events.

Companiile care au înțeles aportul pe care conferința de eCommerce îl are în dezvoltarea mediului de afaceri online și care susțin acest eveniment sunt:

Main Partner: Raiffaisen Bank

Gold Sponsor: Ve Interactive, Mastercard

Recommended Payment Processor: MobilPay

Parteneri: Easyhost, DWF, Hostvision, Proclick, IAgency, Service Return, Profitshare, Conectoo, Chic Ville, EuroGSM, MxHost, Optivoice, Free Wifi, Amprenta, OpenVille, Mready

Official car: Pony Car Sharing

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


DWF

Suntem agentia specializata exclusiv in servicii SEO infiintata in anul 2013. Crestem traficul organic non-brand pe site conform obiectivelor de business ale fiecarei companii care apeleaza la serviciile... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related