Bine-ati revenit in lumea antreprenorului roman. Dupa 10 ani de marketing in companii multinationale, pe pozitii de top management, Sonia Micu si-a schimbat stilul de viata si, pentru ca nu exista deja pe piata, a ajuns la nevoia crearii unui brand de lenjerie intima care sa ofere produse aliniate noii filosofii - esentialismul. A lansat NALU Underwear, un one woman show - pentru care a invatat design in Londra si web development, prin tutoriale. Mai contribuie si o mana de colaboratori, desigur.
E un brand romanesc - ideea e de aici, implementarea ei se face tot in Romania, cu romani, inclusiv productia, la o fabrica din Cluj. Doar materialele sunt din Franta, dar si pentru alea plateste taxe tot la noi.
Clientii sunt, in mare parte, romani, dar exista si un 5% de straini, la care a ajuns organic. Apropo de comunicare, Sonia zice ca era targetarii demografice a apus; ne-aruncam banii pe geam daca vrem sa ajungem la oameni asa. Diferenta nu se mai face dupa astfel de criterii, ci dupa stilul de viata al clientului, dupa valori si preferinte personale.
NALU este un business cu un singur asociat, dar unul eficient amortizat: sunt si administrator, autor de content, creator de facturi, operator de plati, buyer de materiale, agent de customer service etc.























