Educatia financiara e un concept mai mult teoretic decat practic, la noi. De ea ajung sa aiba nevoie mai ales persoanele cu credite care, din diverse motive, raman in urma cu platile sau nu mai pot sa le faca deloc. Banometru e proiectul cu servicii de educatie financiara care vine in ajutorul acestora.
A fost lansat in noiembrie 2015, la initiativa ING Bank, in colaborare cu Asociatia pentru Relatii Comunitare. E gratuit si nu impune restrictii. La proiect lucreaza 6 persoane, si de la ING, si de la asociatie. E impartit in doua tipuri de solutii: un atelier introductiv si sedinte de consiliere 1 la 1. Se tin si in Bucuresti, si in Cluj-Napoca, acolo unde asociatia are birouri, dar anul asta au de gand sa se extinda si in alte orase.
La branding au lucrat cu Pygmalion, site-ul e facut de Transylvania Consulting. In octombrie, au lucrat cu Headvertising si Zenith Media pentru o campanie punctuala, in urma careia s-au inscris 100 de persoane. Stategia de comunicare se definitiveaza din mers, dar ce au invatat din experienta de pana acum e ca onlineul - site si Facebook, pentru ei - e solutia potrivita pentru a ajunge la posibilii beneficiari. Mai multe detalii ne da Roxana Dumbrava, Project Manager.























