Piata in care institutiile de invatamant privat superior isi desfasoara activitatea este una ”usor anacronica”, este de parere Ovidiu Folcut, rector al Universitatii Romano-Americane (RAU). Un indicator evident al acestui lucru sunt discrepantele privitoare la costuri: taxele anuale pentru un prescolar au ajuns, in unele cazuri, chiar si de 10 ori mai mari decat cele platite de un student.
RAU a fost fondata imediat dupa 1990, la initiativa profesorului Ion Smedescu, care avea 67 de ani atunci. Nu e tocmai varsta obisnuita pentru un antreprenor, insa erau alte vremuri dupa revolutie, ”exista un alt context al societatii si o alta dorinta si determinare a initiatorilor unor astfel de proiecte”.
Investitiile initiale au atins sume mari, de cateva zeci de milioane de euro, la valoarea banilor de azi, insa toate creditele luate in timp au fost platite si noi investitii si-au facut loc pentru dezvoltarea campusului. Astazi, universitatea are 200 de cadre didactice, dintre care 133 sunt titulari.
Proiectele, cursurile si evenimentele institutiei sunt comunicate in colaborare cu agentii precum Ideea House, WOPA si Public Advisors.


![[Antreprenor educator] Ovidiu Folcuț (Universitatea Româno-Americană): Costurile învățământului superior în România sunt anormal de mici](https://media.iqads.ro/2017/06/img-0426-42691400-2-cover-850.jpg?v=201810030426)





















