Delikat redefinește identitatea vizuală a ambalajelor, ca parte a noii campanii de comunicare “Gustul bucuriei de a fi împreună. Gustul de acasă”

Delikat redefinește identitatea vizuală a ambalajelor, ca parte a noii campanii de comunicare “Gustul bucuriei de a fi împreună. Gustul de acasă”

Delikat lansează un nou design al ambalajelor pentru întregul portofoliu de produse, într-o linie modernă și unitară. Redefinirea identității vizuale se integrează în noua campanie de comunicare a brandului, “Gustul bucuriei de a fi împreună”, parte a platformei care promovează “Gustul de acasă”. Acesta reprezintă diferențiatorul pe care Delikat îl deține și care acum transmite un mesaj mai puternic, emoțional, prin promovarea valorilor de familie.

Noua platformă Delikat este construită în jurul importanței meselor în familie și a beneficiilor pe care acestea le au în viața fiecaruia dintre noi. Masa în familie este mai mult decât un obicei tradițional, este o oportunitate de reconectare cu familia, de cunoaștere, de comunicare cu cei dragi și mai presus, de dezvoltare. Plecând de la această perspectivă, în noua sa campanie, Delikat își asumă misiunea de a susține mesele în familie și de a promova beneficiile acestora în rândul adulților și copiilor.

Pentru a susține campania manifest, Delikat a inițiat Studiul Național al Meselor în Familie, ca un prim pas al platformei „Gustul bucuriei de a fi împreună. Gustul de acasă” prin care își propune să încurajeze cât mai mulți români să se reunească în jurul mesei și să conștientizeze cât de important este acest lucru pentru echilibrul familial. Totodată, pentru a atrage atenția asupra contextului social actual și pentru a promova la nivelul întregii țări, beneficiile meselor în familie, Delikat își propune să marcheze pentru români “Ziua Națională a Meselor în Familie”.

În plus, ca parte a noii platforme de comunicare, Delikat își redefinește identitatea vizuală într-o direcție mai modernă, dar în același timp unitară. Noul design are elemente comune între cele trei game de produse: pudră, granule și borș, păstrând culorile și imaginile reprezentative ale brandului Delikat și punând accentul pe calitatea ingredientelor atent selecționate, conservate prin uscare. Odată cu lansarea noii identități vizuale, Delikat Borș Magic vine și cu o rețetă îmbunătățită, doar cu ingrediente naturale, cu tărâțe și leuștean, oferind același gust acru, autentic.

Noile ambalaje Delikat au fost validate și apreciate de consumatori, cu ocazia realizării unor studii specifice, în urma cărora au fost confirmate diferite aspecte: impactul vizual, identificarea rapidă la raft și creșterea intenției de cumpărare. Noile ambalaje se găsesc în magazine începând din luna august, urmând să se realizeze treptat tranziția pe toate cele trei game: pudră, granule și borș.

 

Lansarea noului ambalaj va fi susținută printr-un plan integrat de marketing ce va conține componentă TV, promovare online pe platforma www.retetaperfecta.ro, campanii de PR, precum și activări dedicate în magazine.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related