KFC investește 350.000 euro în noul restaurant din Arad

KFC investește 350.000 euro în noul restaurant din Arad

KFC continuă dezvoltarea în România și investește 350.000 euro pentru inaugurarea unei noi locaţii în Arad. Astfel, rețeaua de restaurante își urmează planurile de extindere și ajunge la 66 de unităţi, consolidându-și prezența pe piața locală. 

Cel de-al doilea restaurant KFC din Arad este situat în zona de food-court din Atrium Mall, la etajul 2, iar odată cu această deschidere, vor fi create 40 noi locuri de muncă. Printre beneficiile de care se bucură noii angajați se numără posibilitatea de a obține un post fără experiență în prealabil, cursuri de calificare și posibilitatea dezvoltării unei cariere în domeniu, dar și un program flexibil – adaptat necesităților fiecăruia, bonusuri de fidelitate și creșteri salariale corelate cu vechimea.

Noua locație KFC va fi deschisă de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 22:00. Inaugurarea restaurantului din Arad continuă strategia KFC, aceea de a fi prezenţi în cât mai multe oraşe din ţară și de a le oferi consumatorilor cele mai delicioase și proaspete preparate, pregătite în fiecare zi în restaurante, de către bucătari, după rețeta secretă a colonelului Sanders.

 

„Continuăm strategia de a investi în dezvoltarea rețelei de restaurante KFC din România şi suntem încântaţi să anunţăm, cu această ocazie, inaugurarea celei de-a doua locații în Arad. Această deschidere ne confirmă, din nou, faptul că numărul fanilor brandului este în creștere şi că aceştia iubesc cu adevărat produsele noastre. Ne bucurăm să fim alături de arădeni și în Atrium Mall și îi așteptăm cu drag, pe toți cei care vor să treacă pragul noului restaurant.” declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.



Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related