"La pas prin România", prima broșură montană realizată de turiștii fotografi

"La pas prin România", prima broșură montană realizată de turiștii fotografi

”La pas prin România” prima broșură realizată într-un efort colectiv al fotografilor pasionați de călătorii va fi lansată oficial, la finalul acestei luni. Aceasta cuprinde 50 dintre cele mai frumoase fotografii trimise de oamenii care au răspuns inițiativei Hotelului Carmen din Predeal. Reprezentanții hotelului, în parteneriat cu: DescoperimRomania.roRomânia Turistică și Expovers.ro au lansat provocarea de a trimite cele mai frumoase fotografii montane în cadrul concursului ”Fotografi la înălțime”. 

Timp de o lună, pasionații de călătorii au trimis către juriul format din reprezentanții celor trei parteneri media fotografii care spun povestea muntelui, așa cum este ea văzută prin lentilele aparatului de fotografiat. Cele mai inspirate fotografii fac parte din broșura ”La pas prin România”, care se dorește a fi un mini ghid de turism ce surprinde frumusețea munților din România prin ochii turiștilor. Ghidul cuprinde informații esențiale despre zonele montane cu potențial turistic, trasee și gradele de dificultate și este dedicat atât începătorilor, cât și pasionaților de drumeții montane.

Broșura ”La pas prin România”

 

"Acțiunile noastre au în prim plan promovarea turismului montan din România. Ne-am bucurat să vedem frumusețea munților noștri prin obiectivul turiștilor. Am fost surprinși de fotografiile reușite și de numărul mare de participanți. Prin ochii lor pot descoperi și alții frumusețile ascunse ale munților din România. Considerăm această broșură un mic ghid pentru cei care vor să își petreacă cât mai mult timp în natură. Sperăm să fie o inspirație pentru ei în alegerea destinațiilor montane", spune Nicoleta Bogdan (reprezentantul hotelului Carmen).

 

Lansarea broșurii face parte din campania demarată de Hotelul Carmen pentru promovarea stațiunilor montane din România. Odată cu acest ghid, reprezentanții hotelului lansează și campania ”Curat cu a(l)titudine”, care se va desfășura pe parcursul lunilor iulie – august 2018 și își propune să adune din nou pasionații de munte dar în alt scop, acela de a curăța traseele montane.

Mini ghidul de turism este disponibil gratuit pe site-ul hotelului. Hotelul Carmen din Predeal colaborează cu agenția Creative Business Management pentru realizarea campaniilor de comunicare strategică.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related