Încă din liceu, Cătălin Modorcea și-a propus să fie antreprenor. Dar nu a vrut să fie un antreprenor nepregătit. Așa că a trecut prin mai multe etape: 7 ani de experiență în marketing digital, Ambasador Upwork România, organizarea primului TEDx și lansarea xpresscups, primul său business, anul acesta.
Am ales industria cafelei de specialitate pentru primul meu business pentru că sunt foarte pasionat de cafea și mi-a plăcut mult ideea de a avea propriul brand de cafea de specialitate.
E foarte important când începi o afacere, spune Cătălin, să înțelegi țesătura de conexiuni din jurul ei: partenerii, angajații, clienții, comunitatea din care face parte. Deschiderea față de ceilalți și reziliența sunt cele mai importante pentru un antreprenor: doar așa poate face față atât vremurilor bune cât și vremurilor mai dificile sau incerte. Mai multe despre toate acestea, povestește Cătălin mai jos:
Scurtă istorie personală
Am 27 de ani. Am crescut în Constanța, dar ca mulți alții am decis să vin la facultate și să-mi încep o carieră în București. De aproape 7 ani de zile lucrez în marketing digital, ca freelancer. Îmi place mult freelancing-ul și sunt și Ambasador la Upwork pe România de mai bine de un an jumate, lucru care-mi permite să organizez evenimente atât offline cât și online (pe timpul pandemiei, numai online) pentru comunitatea de freelanceri activi pe Upwork din țară.
Anul acesta, am organizat primul meu TEDx, și anume TEDxTineretului și am lansat primul meu business, xpresscups.
Parcursul către antreprenoriat
M-am decis că vreau să fiu antreprenor încă din liceu, însă nu mi-a plăcut niciodată ideea de a fi un antreprenor nepregătit.
Am ales să încep o cariera în marketing pentru că asta mi s-a părut cel mai important aspect din a putea lansa un business de succes (am învățat pe parcurs că sunt mai multe lucruri foarte importante).
Freelancing-ul m-a ajutat mult să ajung să mă simt pregătit. M-a învățat să lucrez independent, să fiu productiv, să-mi planific singur timpul, finanțele și să fiu convingător în raportul cu clienții.
Am lucrat de asemenea ca manager de marketing cu diverse echipe remote înainte să încep ceva propriu.
Am ales industria cafelei de specialitate pentru primul meu business pentru că sunt foarte pasionat de cafea și mi-a plăcut mult ideea de a avea propriul brand de cafea de specialitate.
De asemenea, pentru că am învățat să țin mult la satisfacția clienților, m-am gândit bine la cum vreau să fie structurat website-ul și serviciul nostru de abonare la cafea.
De la cine ai învățat
Prima carte care mi-a stârnit interesul față de marketing este o carte pe care am citit-o prin liceu, numită “Influence : The Psychology of Persuasion”, scrisă de Robert B. Cialdini.
De atunci, lista persoanelor de la care am preluat tot felul de principii utile este într-o continuă creștere.
Îmi place să citesc despre psihologie comportamentală, iar în ceea ce ține de marketing și business, cei mai inspirationali pentru mine au fost Tim Ferriss și Seth Godin.
De ce e nevoie pentru a fi antreprenor
Ca mulți alții, pe primul loc pun reziliența. E greu să reușești pe termen lung ca antreprenor dacă nu poți face față atât vremurilor bune cât și vremurilor mai dificile sau incerte.
De asemenea, foarte importantă mi se pare deschidere la ideea de a încerca lucruri chiar și atunci când nu știi dacă vor funcționa sau nu.
Într-un final, este important să fim conștienți că atunci când pornim un business, nu este doar al nostru sau ceva ce facem doar pentru noi. E important să le dai persoanelor cu care colaborezi spațiu pentru a fi creativi și a face lucrurile la care se pricep așa cum știu ei mai bine, fără a le controla fiecare mișcare.
Cărți pentru antreprenori
Cred ca depinde foarte mult de domeniul fiecăruia. Aș spune că e important să înveți ce e relevant în industria ta pentru a o înțelege cât mai bine.
Ca marketer și freelancer, e important pentru mine să am cunoștințe despre psihologie, instrumente de marketing, negociere, vânzări și copywriting. Acum că am un business în industria cafelei, citesc despre cafea.
I-aș putea recomanda pe Tim Ferris, Seth Godin, Ramit Sethi, Yuval Noah Harari (Sapiens), Marie Forleo și alții, pentru persoanele interesate de marketing și oameni.
Dacă îți începi un startup, Peter Thiel și biografia oricărui antreprenor de startup de succes.
O carte/ autor pe care o recomand oricui, indiferent de domeniu, este “Principles” de Ray Dalio.
Cât despre creșterea productivității și concentrării aș putea să vorbesc foarte, foarte mult timp așa că o să evit cu totul subiectul în scopul acestui interviu.
Așteptări
Ar trebui să menționez că am început această afacere de puțin timp. Avantajul meu este că am lucrat foarte strâns cu mulți antreprenori de-a lungul timpului, aflați în toate stadiile dezvoltării unui business, așa că am dobândit, zic eu, niște așteptări destul de realiste. Până acum, afacerea se desfășoară conform așteptărilor mele, cu provocarile și rezultatele inițiale la care mă așteptam.
Surprize
Am primit primele review-uri de la persoane necunoscute mai devreme decât mă așteptam și au fost foarte plăcute - mai bune chiar decât aș fi putut spera.
O surpriză neplăcută în săptămâna lansării a fost că nu funcționa sistemul de abonare așa cum ar fi trebuit. A fost nevoie să îl lansez abia la câteva zile după lansarea promovată, ceea ce probabil m-a costat niște clienți.
Businesul
xpresscups este un nou brand de cafea de specialitate, cu propriul sistem online de abonare. Pentru noi, foarte important încă de la început este educarea pieței. Aici intră orice din tema de “ce este special la cafeaua de specialiate”, cum e cel mai bine să o pregătești și în funcție de ce să o alegi pe cea ideală pentru tine.
Ne diferențiem prin sistemul nostru de operare care asigură mereu o cafea excelentă, proaspăt prăjită, acces ușor la informații prin live chat, programele de educare și comunitate la care lucrăm și, bineînțeles, prin gustul cafelei în sine.
Investiția inițială, cca 5 000 usd, a constat în înființarea companiei, contabilitate, achiziția stocului inițial, achiziția instrumentelor necesare desfășurării activității, crearea site-ului și închirierea sediului.
Separat de aceste costuri, am primit și o investitie de 10 000 usd pentru promovarea afacerii în primul an de activitate.
Conceptul de business
În primul rând, am pornit acest business pentru că sunt pasionat de produsul și serviciul pe care îl vindem. xresscups este ceva ce și eu vreau și la care sunt abonat. Ținem extrem de mult la calitate, experimentare, conținut util și construirea unei comunități. Vindem doar cafea care și nouă ne place foarte mult. Calitativ vorbind, consider că suntem cu mult peste media pieței de cafea.
Ne place foarte mult să experimentăm, atât în ceea ce ține de dezvoltare cât și în ceea ce ține de cafea și stiluri de preparare.
Vrem să oferim cât mai mult conținut util și sprijin, atât pieței cât și comunității noastre de abonați.
Cât despre filozofia de creștere, credem foarte mult în ideea de “paying it forward” - mai întâi, noi aducem informații utile și sprijinul de care au nevoie oamenii interesați de cafea, și abia după aceea ne așteptam ca cineva să dobândească destulă încredere în noi încât să cumpere.
De asemenea, retenția este foarte importantă pentru creșterea noastră, motiv pentru care satisfacția clienților și calitatea produselor vândute sunt mereu o prioritate.
Clienții
Pregătim abonamente la cafea de specialitate atât pentru persoane fizice cât și pentru companii. Oferta pentru fiecare în parte este diferită și adresează benefici relevante fiecărui tip de consumator.
Clientul fidel este orice persoana care își face din cafea un obicei și care preferă un produs și serviciu mai bun față de unul ieftin dar slab calitativ.
Mediul de business românesc
Motivul pentru care am ales să încep acest business în România este pentru că văd potențial de creștere în ecosistemul business-urilor românești.
Competitivitatea este relativ scăzută față de alte țări, iar gusturile românilor încep usor-usor să evolueze.
Pentru o continuă dezvoltare a acestui ecosistem, trebuie să investim în inovare, programe de pregătire și acceleratoare pentru viitorii antreprenori români. De asemenea, mai multă simplitate și stabilitate în ceea ce ține de procesul începerii și administrării unui nou business va fi, evident, benefic pentru economia țării.
Efectele crizei
Eu am lansat xpresscups chiar în această perioada. Este un business început în acest nou normal, așa că nu vom putea știi niciodată cum ar fi fost lucrurile diferite dacă am fi lansat mai devreme.
În ceea ce ține de desfășurarea activității noastre, modelul nostru de business nu este direct afectat sau împiedicat de orice fel de măsuri de carantină care au fost sau poate vor fi din nou puse în vigoare în viitorul apropiat.
Acestea fiind spuse, o criză aduce de la sine și schimbări în comportamentul consumatorilor, așa că și business-ul nostru este afectat, poate în mod indirect, de către orice schimbare macroeconomica provocată de contextul actual.
























