Și-au zis ”antreprenori de pandemie”, pentru că au lansat primele parfumuri create după rețete originale în atelierul propriu în septembrie anul trecut. Până vor ajunge să interacționeze mai mult față în față cu clienții lor, Sebastian Tiplea și Georgiana Ștefanoaei spun că au investit multe resurse pentru a crea nu doar rețete de parfurmuri bune, ci și o experință memorabilă pentru cei care cumpără produsele MATCA.
"Nu ne-am speriat de context și am mers înainte să înfăptuim ce ne-am propus. Credem că acest context ne-a ajutat, odată cu valul de sustinere #shoplocal, oamenii au stat mai mult timp acasă, pe telefon, la care s-a adaugat dorința de a încerca ceva nou, produs în România"
Cu optimism, despre business cu parfumuri și despre încercări ale antreprenoriatului în pandemie, cu Sebastian Tiplea și Georgiana Ștefanoaei co-fondatori MATCA.
Sebastian Tiplea: Co-founder MATCA si responsabil cu imaginea brandului. Am studiat Grafica și Foto-Video la facultatea de Arte George Enescu din Iași. Am activat mulți ani în zona de advertising colaborand cu agenții de publicitate din Iași și București. Ultimii ani mi-au adus colaborări directe cu antreprenori din diferite sectoare (Jewelery, Beauty, Food&Drinks etc.).























