Acum că vacanțele sunt pe ultima sută de metri dacă nu, și mai rău, toată lumea e deja înapoi la birou sau home office, după caz, poate ar fi bine să nu ne deprimăm și să ne facem deja planuri pentru la anul. Una din opțiunile care au fost la mare căutare sezonul ăsta a fost și glampingul. Resorturile alea șmechere, cu ghirlande la intrare, corturi mari ce l-ar face invidios și pe Baiazid și poze ca-n reclame.
Am stat de vorbă cu mai mulți administratori locali de glampinguri, să aflăm de la sursă ce-i face pe oameni să renunțe la confortul hotelului pentru a petrece un sejur într-un cort de multe stele, mai ales dacă-i cer senin.
Începem cu Mădălina Zgripcea, de la Epic Glamping Călimănești, un resort care a dus glampingul din România la un alt nivel, după cum ea însăși declară.
"Terenul este într-o zonă verde a Călimăneștiului, unde soarele își face simțită prezența de la răsărit până la apus iar pădurea este în imediata apropiere, completând peisajul minunat. Aici oaspeții se bucură de liniște, de cântecul păsărilor, de razele soarelui și de frumusețea lunii și a stelelor ce îi vor însoți în fiecare noapte."























