De când nu ai mai intrat într-un loc din oraș în care să simți că timpul și istoria curg altfel, că aromele se amestecă pentru a da impresia unei oaze într-un centru vechi agitat, pestriț și plin de hello sir, vă invit la noi la o băutură sau ceva de mâncare? ESHTE este noul hot spot din buricul Bucureștilor, o capră cu 3 iezi, în care unul e cafenea, altul e muzeu, iar al treilea shop. Un concept unic într-o clădire cu istorie, pus la punct de fondatoarea, Ioana Voloacă.
Am ales să folosim SH în loc de Ș din două motive: unul conceptual, pentru că identitatea vizuală a brand-ului este construită în jurul simbolului H și unul puțin mai pragmatic, legat de faptul că ne dorim ca ESHTE să fie un concept ușor de înțeles pentru turiștii străini și, de ce nu, pentru a vorbi și cu cei din afara României
Ioana vrea ca prin fundația ESHTE să promoveze valorile autohtone, fie că e vorba de modă, ceramică sau parfum, iar obiectele produse de artiștii locali sunt de văzut, pipăit și cumpărat direct în cafeneaua muzeu de pe Strada Doamnei. Promovarea locului a venit de la sine, fiind foarte instagramabil, de la intrare până la etaj. Ioana nu a mers după o rețetă clasică, a lăsat ca totul să curgă de la sine, într-o poveste începută cu mai bine de 5 ani în urmă.























