Pandora anunţă Ambasadoarele de brand din România

Pandora anunţă Ambasadoarele de brand din România

Începând cu luna septembrie, Gina Pistol, Emily Burghelea, Valerie Lungu și Lorena Vișan sunt Ambasadoarele brandului de bijuterii Pandora în România. Aceste femei cu stiluri și personalități diferite sunt purtătoarele de cuvânt ale brandului, reflectând diversitatea clienților Pandora.

Lansarea colaborării are loc odată cu startul noii campanii naționale „Pandora Squad, iar prin această campanie, Pandora dorește să continue să inoveze și să se diferențieze prin povești autentice care să inspire femeile, să deschidă noi canale de comunicare cu publicul său.

„Suntem extrem de încântați să le urăm bun venit în familia Pandora, în calitate de Ambasadori în România. Gina, Emily, Valerie și Lorena sunt patru femei active, reprezentative pentru generațiile lor, pasionate de ceea ce fac și care împărtășesc aceleași valori cu brandul”, declară reprezentanţii Pandora.

Individualitatea fiecărei Ambasadoare se completează perfect pentru a crea Pandora Squad, grupul în care se pot regăsi multiple tipologii de cliente Pandora.

Gina Pistol, mamă, soţie, femeie de carieră, are un stil cameleonic, reuşind să facă tranziţiile între fiecare rol cu ajutorul bijuteriilor pe care le alege în funcţie de stare. Pentru ea, bijuteriile sunt simboluri ale rafinamentului și eleganței, care conferă încredere și atitudine, iar prin colaborarea cu Pandora, poate să transmită această filosofie comunității:

„Mulțumesc echipei Pandora pentru oportunitatea de a fi Ambasadoarea unui brand ce face parte din colecția mea de bijuterii de ani buni. Pentru o femeie, bijuteriile pot fi mai mult decât doar accesorii ce completează o ținută”.

Personalitatea energică a lui Emily Burghelea se reflectă în toate rolurile asumate, iar Pandora a fost alegerea ei de fiecare dată pentru a-şi exprima emoţiile şi amintirile:

„Pentru mine, acesta este un vis frumos! Un vis devenit realitate, mai ales că mă leagă atât de multe amintiri frumoase de Pandora, brandul alături de care am crescut și care mi-a rămas aproape de-a lungul anilor. Parcă ieri eram la coada unui magazin Pandora dintr-un mall de la Constanța și așteptam, cu sufletul la gură să cumpăr talismanul dorit sperând să nu mi-l cumpere cineva înainte… This is the vibe of Pandora!”.

Valerie Lungu se remarcă prin creativitate şi pasiune pentru ceea ce face, creare de conţinut în mediul online, iar bijuteriile Pandora au reprezentat de-a lungul anilor cele mai potrivite modalităţi pentru a-şi exprima evoluţia.

„Pandora a fost primul brand care a crezut în mine. Această fată care vine dintr-un oraș mic acum este Ambsador Pandora. Atunci când am primit vestea am fost în al 9-lea cer de fericire ținând cont că sunt bijuteriile mele preferate. E o bucurie ca împreună cu celelalte fete din Pandora Squad să transmitem toate aceste emoţii şi poveşti autentice”.

Lorena Vişan, creatoarea de conţinut care exprimă stilul Generaţiei Z atât prin tranziţiile pe TikTok, cât şi prin prezentarea autentică a vieţii ei, spune că:

„Pandora, pentru mine, înseamnă curaj, libertate şi autenticitate. Uitându-mă în urmă, în adolescenţa mea, am avut curajul să visez, iar acum, prin multă muncă pot spune că îmi văd visul devenind realitate. Să fiu Ambasadoarea brandului pe care îl iubesc, este un moment magic pe care o să îl port în suflet toată viaţa”.

Ca parte a rolului lor, Gina, Emily, Valerie şi Lorena vor participa la evenimente Pandora, la întâlniri cu fanii, vor comunica despre stilul şi experienţelor lor, din perspective diverse şi exprimarea acestora cu bijuteriile Pandora pentru a inspira creativitatea, stilul și individualitatea – promovând amprenta mondială a Pandorei ca o casă de bijuterii completă. Cele patru membre ale Pandora Squad fac parte dintr-o campanie de comunicare extinsă, declinată pe toate mediile relevante pentru audienţa Pandora: print, online, social media.

Pandora este cel mai mare brand de bijuterii din lume. Bijuteriile Pandora realizate manual, din materiale de înaltă calitate, oferă posibilități infinite de personalizare, dând putere oamenilor să-și exprime stilul personal prin piesele sale. Începând ca un mic magazin de bijuterii în Copenhaga, Danemarca, în urmă cu mai bine de 40 de ani, astăzi Pandora este prezentă în peste 100 de țări. Având durabilitatea ca prioritate de top, până în 2025, Pandora va cumpăra doar argint și aur reciclate pentru fabricarea bijuteriilor sale și își va reduce emisiile de gaze cu efect de seră la jumătate de-a lungul lanțului său valoric până în 2030.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related