Raport OLX INDEXUL LOCURILOR DE MUNCĂ: Peste 6 milioane de aplicări la anunțurile de angajare publicate pe platforma OLX în 2023

Raport OLX INDEXUL LOCURILOR DE MUNCĂ: Peste 6 milioane de aplicări la anunțurile de angajare publicate pe platforma OLX în 2023

În cadrul evenimentului ReSource by OLX Locuri de Muncă, ce a avut loc în data de 7 Februarie, a fost lansată cea de-a 8-a ediție a raportului „OLX – INDEXUL LOCURILOR DE MUNCĂ”, studiu ce oferă o imagine completă asupra pieței muncii din România, prin prisma cererii și ofertei existente în cadrul platformei de anunțuri de angajare.

Studiul scoate la iveală cele mai căutate meserii și profesii, concurența pe diverse domenii de angajare, precum și rapiditatea ocupării unui loc de muncă vacant publicat în cadrul platformei.

Pe parcursul anului 2023, s-a concluzionat că au fost publicate peste 570.000 de anunțuri de locuri de muncă de către angajatori, în secțiunea OLX Locuri de Muncă, în scădere cu 12% față de anul 2022. Scăderea poate fi pusă pe seama mai multor factori, printre care: creșterea salariului minim, modificările fiscale ce s-au transpus în majorarea taxelor pentru mare parte din sectoarele economice, scăderea cererii de produse și servicii din anumite sectoare. Acești factori au temperat din dorința angajatorilor de a atrage noi candidați – ba mai mult, angajatorii au început să facă eforturi pentru a-și păstra în companie angajații deja existenți, îmbunătățind pachetele salariale și de beneficii.

 

TOP DOMENII CU CELE MAI MULTE LOCURI DE MUNCĂ

Categoria cu cele mai multe locuri de muncă disponibile în 2023 este reprezentată de sectorul Lucrători producție – depozit – logistică, ce a însumat aproximativ 164.000 de locuri de muncă publicate de către companii, în cadrul platformei. Creșterea cererii de noi angajați în acest domeniu este motivată de investițiile constante în zona de fabrici (în special pentru componente auto), dar și pentru spații logistice și industriale, odată cu expansiunea comerțului electronic.

Pe locul doi în topul categoriilor cu cele mai multe anunțuri de angajare publicate pe OLX, se află sectorul Șoferi – Servicii Auto – Curierat cu aproximativ 93.000 de anunțuri. În 2023, acest sector a susținut o stabilizare a anunțurilor, în comparație cu nivelul record al cererii de candidați din anii precedenți.     

Categoria Personal Hotelier – Restaurant a înregistrat aproape 82.000 de anunțuri de angajare, clasându-se pe locul trei în topul domeniilor cu cele mai multe locuri de muncă. Fluctuația de personal din cadrul hotelurilor și restaurantelor, precum și legalizarea acordării bacșișului au avut un impact puternic asupra recrutării în acest domeniu, ce a scăzut cu 11% față de anul 2022. 

            

TOPUL DOMENIILOR CU CELE MAI MULTE APLICĂRI DIN PARTEA CANDIDAȚILOR      

În 2023, românii au fost foarte activi în căutarea unui loc de muncă, cu toate că oferta a scăzut ușor față de anul precedent. Conform INDEXULUI LOCURILOR DE MUNCĂ, în 2023 s-au înregistrat peste 6 milioane de aplicări la anunțurile de angajare publicate pe platforma OLX.

Cea mai populară categorie este de departe în sectorul Șoferi – Servicii Auto – Curierat, ce conduce topul cu peste 1.4 milioane de candidați ce au ales să aplice la un loc de muncă din acest domeniu.

Pe baza creșterii cererii de comenzi și a sectoarelor în continuă expasiune, domeniile Horeca, Producție și logistică,  Construcții și Retail au atras sute de mii de candidați ce au răspuns anunțurilor de angajare din cadrul platformei.  

Astfel, primele 5 domenii în topul popularității au înregistrat peste 4 milioane de aplicări din partea candidaților, reprezentând 66% din totalul celor peste 6 milioane de aplicări din 2023.

De remarcat este că în acest an, românii nu și-au mai căutat locuri de muncă în străinătate cu aceeași frecvență ca anii trecuți, categoria Muncă în străinătate părăsind top 5 domenii cu cei mai mulți aplicanți unici. Acest fapt poate fi pus pe baza creșterii salariale din ultimul an în România, precum și apariția unor noi oportunități de muncă mai aproape de casă. 

 

TOPUL JUDEȚELOR ÎN FUNCȚIE DE CONCURENȚA PENTRU FIECARE LOC DE MUNCĂ SCOS LA CONCURS PE OLX

În medie, un angajator ce a ales să își publice anunțurile de angajare în cadrul platformei OLX a obținut 11 candidaturi pentru fiecare anunț publicat.  

Cele mai active județe au fost: Caraș - Severin, Mehedinți, Vaslui, Gorj, Botoșani, Brăila, Neamț și Vrancea, angajatorii primind între 15 și 25 de CV-uri per anunț de angajare. 

Cu peste 14 milioane de utilizatori lunari și 2.6 milioane de utilizatori ai aplicației mobile, OLX este locul în care milioane de oameni vin în căutarea unei achiziții eficiente, a unei locuințe sau, de ce nu, chiar viitorul loc de muncă. Pentru piața de recrutare, OLX este printre liderii platformelor de recrutare, unde mii de angajatori și angajați se întâlnesc și interacționează, direct în platformă, pentru un proces de angajare rapid și eficient.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related