Modificarea Planului de restructurare al Liberty Galați, propusă de consorțiul administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, a fost aprobată de Tribunalul Galați, decizia deschizând calea către valorificarea activului combinatului siderurgic și către atragerea unui investitor strategic.
Modificarea de plan omologată de instanță vizează valorificarea întregului activ functional al Combinatului Siderurgic Galați, un asset cu o importanță strategică pentru economia națională.
Valorificarea combinatului va fi realizată printr-o licitație organizată de administratorii concordatari, în cadrul unei proceduri transparente, competitive și cu deschidere internațională.
Obiectivul acestui demers este atragerea unui investitor strategic, cu capacitatea de a realiza investițiile necesare pentru modernizare, de a asigura capitalul de lucru și de a contribui la relansarea producției de oțel în România, într-un sector esențial pentru securitatea economică a țării.
Rămâne în continuare o prioritate susținerea demersurilor statului pentru punerea în mișcare a mecanismelor necesare plății salariilor, inclusiv prin valorificarea surselor proprii ale combinatului.
“Oțelul produs la Galați se regăsește în casa fiecărui român. De la început, ne-am dorit un singur lucru: ca acest combinat să rămână în picioare și să funcționeze. Decizia de astăzi este un pas necesar și responsabil, care creează premisele pentru stabilitate și un viitor predictibil al combinatului. Organizarea unei licitații internaționale reprezintă un moment crucial în procesul de relansarea a activității Combinatului”, a declarat Remus Borza, Președintele Euro Insol.
“Ne-am implicat în această procedură cu obiectivul de a menține în viață industria siderurgică din România. Liberty Galați este cel mai mare angajator din județ și un activ strategic pentru economia națională, iar identificarea unui investitor strategic a fost una dintre prioritățile noastre. Omologarea modificării planului de restructurare reprezintă un pas esențial, mult așteptat, care creează cadrul necesar pentru atragerea unui investitor capabil să susțină combinatul pe termen lung”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Prima licitație este programată pentru data de 12 martie 2026, iar informațiile necesare vor fi puse la dispoziția părților interesate în cel mai scurt timp, în condiții de deplină transparență.
Consorțiul de practicieni Euro Insol – CITR este astăzi una dintre cele mai experimentate echipe compuse din membrii unor societăți profesionale de profil, cu rezultate foarte bune în cadrul administrării unor proceduri de restructurare și insolvență complexe, finalizate cu succes prin reorganizare judiciară sau lichidarea în condiții de eficiență a activelor.
























