O artistă vizuală, o scriitoare și un scriitor au pus pe harta locurilor musai de vizitat și încercat din București un concept store deschis în zona Pieței Matache, unde oamenii sunt invitați să intre într-un univers atemporal.
Ana Toma creează artă vizuală, este graficiană și co-fondatoare a Casei de Editură Max Blecher. Anca Chimoiu este poetă și prozatoare, freelancer în comunicare și organizatoare de evenimente. Claudiu Komartin este scriitor, traducător, editor, redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher. Împreună sunt creatorii brandului DARAVERE.
Inițial au gândit locul ca un canal alternativ de marketing al Casei de Editură Max Blecher, dar, în cei trei ani de când l-au deschis, acesta a căpătat o identitate proprie. Pe lângă cărțile și cadourile deosebite pe care clienții le găsesc în magazin, aici se organizează și evenimente multidisciplinare, al căror liant a fost de fiecare dată poezia.
„Ne-a plăcut de la bun început localizarea în perimetrul Buzești-Matache, datorită încărcăturii culturale a locului. Ne-a plăcut ideea de a aduce un suflu nou într-o zonă istorică, tocmai pentru că Piața Matache este una dintre cele mai însemnate și încercate comunități de negustori și artiști locali”, spun ei.























