PENNY inaugurează trei noi magazine în Rucăr, Ulmi si Mihăești și ajunge la 467 de unități la nivel național

PENNY inaugurează trei noi magazine în Rucăr, Ulmi si Mihăești și ajunge la 467 de unități la nivel național

PENNY continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează, în perioada 17-19 iunie 2026, trei noi magazine în Rucăr (județul Argeș) care se deschide pe 17 iunie, Ulmi (județul Dâmbovița) care se deschide pe 18 iunie și Mihăești (județul Vâlcea) care se deschide pe 19 iunie. Odată cu aceste deschideri, rețeaua PENNY ajunge la 467 de unități la nivel național.

Noul magazin din Rucăr, județul Argeș, se află pe Strada Calea Brașovului nr. 153 și dispune de o suprafață de vânzare de 871 mp și de 52 locuri de parcare, dintre care 3 sunt destinate persoanelor cu dizabilități si 3 familiilor. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00 și 20:00.

Magazinul din Ulmi, județul Dâmbovița, este situat pe Strada Calea București nr. 164 în cadrul complexului comercial Ulmi Retail Park. Dispune de o suprafață de vânzare de 857.20 mp și de 280 locuri de parcare, dintre care 18 sunt destinate persoanelor cu dizabilități si familiilor. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00-20:00.

Unitatea din Mihăești, județul Vâlcea, amplasată pe Strada Govorei nr. 1A, este amenajată pe o suprafață de vânzare de 886 mp și pune la dispoziție 76 de locuri de parcare, dintre care 3 sunt destinate persoanelor cu dizabilități si 3 familiilor. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00-20:00.

Experiența de cumpărături din noile magazine PENNY reflectă angajamentul companiei pentru portofoliul 3RO – produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară. Clienții găsesc în noile magazine PENNY zone extinse dedicate produselor proaspete și mărcilor proprii, cu o semnalizare clară a promoțiilor și a categoriilor de produse esențiale. În plus, noul magazin PENNY oferă soluții convenabile pentru stilul de viață dinamic al clienților, incluzând o gamă variată de produse ready to eat, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate și congelate, adaptate nevoilor de zi cu zi.

PENNY investește continuu în tehnologii noi, precum sisteme de refrigerare prietenoase cu mediul, stații de încărcare pentru vehicule electrice, instalarea de panouri fotovoltaice, implementarea de sisteme standardizate pentru eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu standardele ISO 50001 și BREEAM.

Extinderea rețelei face parte din strategia PENNY Punct, axată pe șapte piloni principali: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de cinci centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău, Filiași și Mihăilești.

În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 467 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 8.000 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top în România și în Europa în 2026 (Top Employer). Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related