Potrivit unui studiu Omnibus realizat de ISRA Center pe un esantion de 1.100 respondenti, a reiesit ca cele mai importante si actuale temeri ale romanilor sunt frica de a pierde pe cineva drag (pentru 21% dintre romanii din mediul urban intervievati), urmata, la egalitate, de teama de boala si teama de a nu avea suficienti bani pentru achitarea cheltuielilor curente. Un loc secundar este ocupat de teama de cutremure.
In mod spontan, romanii considera ca cele mai mari motive de temere sunt: starea de bine a lor sau a unui membru al familiei (pentru 21% dintre romanii din mediul urban intervievati, preponderent femei si persoane cu varste de peste 50 de ani), situatia profesionala (pentru 12% dintre romani), pe locul trei situandu-se teama provocata de lipsa banilor. Important este si procentul de 10% dintre romanii respondenti pentru care lipsa banilor este cea mai spontana temere.
Temerile cu privire la sanatate si la starea de bine sunt traduse in special prin anxietatea provocata de gandul pierderii unei persoane dragi (37% dintre romani temandu-se de acest lucru) sau prin frica de probleme personale grave de sanatate (pentru 31% dintre intervievati).
Acelasi studiu a relevat faptul ca 4 din 10 romani spun ca, in ceea ce priveste situatia lor financiara, cel mai teama le este de a ajunge in imposibilitatea de a-si plati cheltuielile lunare, iar 1 din 4 considera ca pierderea locului de munca este cea mai mare temere profesionala. Femeile sunt mai ingrijorate de lipsa banilor in timp ce barbatii sunt mai preocupati de situatia profesionala.





















