un editorial de Sorin Axinte (Partener, Glue)
- o problema si o solutie -
Cam cite periute de dinti credeti ca se vind intr-un an in Romania? Aproape sapte milioane de bucati in 2006, zice o sursa. Pare mult, dar e putin. Sa fim pesimisti pentru igiena dentara nationala si sa zicem ca vinzarile au ramas pina azi cam la nivelul asta.
O periuta de dinti (vorbim de asta "normala", fara mecanisme si motorase) e facuta din plastic.
Asa-numitele materiale plastice sint una din cele mai importante inventii umane. Si in bine, si in rau.
Bine - atunci cind inventarea Nylonului a permis femeilor din lumea intreaga (aia occidentala, mai exact) sa arate mai elegant si sa nu mai dirdiie de frig, pe baza de dresuri / stockings / strumpfen accesibili ca pret.
Rau - din momentul din care totul a inceput sa se impacheteze in plastic, fie ca era cazul sau nu.
Si, pe la noi cel putin, din acelasi moment plasticele au inceput sa ajunga repejor in natura. Pe pamint, de pe cheile Dimbovitei, pina in Fagaras si-n Delta. In apa, din vaile de torent montane pina in valurile de la Mamaia. Si mai ales pe cimpuri. Spectaculoasele cimpuri de plastic de pe linga orase si sate, linii ferate si sosele.
Forma cea mai semnificativa a acestei invazii a fost "punga de un leu". O sintagma verbalo-culturala definitorie pentru viata romanilor dinainte de '89, dar si de dupa. Elementul de baza al unei poluari profunde a vietii noastre, de la estetica grotesca a indivizilor carind in pungi orice / oriunde, la dezolantele semnificatii ale zicerii stravechi "ia o punga cu tine, ca poate au bagat tacimuri de pui la alimentara".
Sigur, nu se mai fac pungi cum se faceau odata. Adica dureaza zeci de ani pina se descompun total, in loc de sute. Dar daca se ard in aer liber, e tot rau.
Bine, dar ce-are punga cu periuta?
Are. E produsa cam din aceeasi cantitate de plastic. Si dainuie in natura (adica in gropile de gunoi si pe cimp si in apa) la fel de mult. Iar prin ardere necontrolata produce aceleasi substante toxice.
"Avantajul" major al periutelor este ca nu sint asa de vizibile, odata plasate in natura. Deci, nu sint atit de deranjante la impresia artistica a coclaurilor romanesti.
Dar efectele negative asupra ecosistemelor sint cam aceleasi. Ca n-am auzit pina acum de porcii de gunoi cu zimbet de cristal. Si nici de ursii de tomberon cu respiratie proaspata.
Ca sa iesim din paradigma convenabila a esteticii, facem urmatoarea aproximatie*.
Sapte milioane de periute egal sapte milioane de pungi, ca volum de plastic continut. Cu o floare nu se face primavara, dar cu trei pungi zdrentuite se "imbunatateste" decisiv un metru patrat de natura.
In total, mai mult de doua milioane de metri patrati. Adica doua fisii late de cite 2 metri, incadrind calea ferata de la Bucuresti la Cluj. Sau la Suceava. Ca pina la Constanta, cu putin efort, se poate face un tunel. Sa nu mai vezi din tren pungile de pe cimp.
Aceasta cantitate de plastic ajunge anual in natura prin aruncarea la gunoi a periutelor de dinti. Care nici ele nu se mai fac cum se faceau odata.
Sa ne intelegem, departe de mine ideea de "moarte periutelor".
Nu periatul dintilor este problema si nici existenta obiectelor in sine. Ci ignorarea (de catre noi, utilizatorii, si de catre marii marketeri de periute) a urmatoarei evidente: aceste obiecte se arunca pentru ca s-au uzat virfurile perilor, adica cel mult 5% din cantitatea de plastic constitutiva. Deci anual mai mult de 100 de tone de plastic perfect functional ajung gunoi.
Sigur, inafara de asta, ne-a facut semne din capul megaflexibil - "NOU!" - o alta periuta. Care - conform spotului publicitar - ne rezolva trei sferturi din problemele vietii, de la estetica interiorului obrajilor, la cumpararea in rate a noii masini de familie ( pe baza de salariu marit dupa avansarea declansata de zimbete sincere si bine tintite). Atita lucru sa rezolve si bugetele alea de marketing, macar "recall"-ul si stimularea impulsului de cumparare, nu?
Solutie: generalizarea unui design de fabricatie care sa faca posibila schimbarea doar a partii uzate, a capatului cu peri. Nu vorbesc de periutele "atomice", care costa sute de lei, ci de astea omenesti, de pina in zece lei.
"Generalizare", pentru ca exista exceptii. Pe internet le identificati usor. Eu am cumparat dintr-un hipermarket bucurestean, acum 2-3 ani, niste periute cu doua capete :) , din care unul de rezerva. "Placa de baza" a perilor se detasa de capul periutei prin culisare si se inlocuia cu rezerva. De atunci, n-am mai gasit rezerve separate si nici periutele respective. Erau un brand obscur (ceea ce nu impiedica deloc produsele sa-si faca treaba), iar costul era mai mic decit al celor "de firma".
Dupa o pauza de respiratie proaspata, va veti da seama ca sistemul se aplica de multisor in domeniul aparatelor de barbierit (de la alea foarte ieftine, la alea foarte scumpe). Daca acolo functioneaza, inseamna ca are sens. Deci nu e vorba de reinventat roata, in termeni de model de business.
Ce s-ar pierde si ce s-ar castiga?
Sa fim pragmatici si sa incepem cu marketerii care vind periute.
Dezavantaje: contravaloarea apelurilor telefonice si e-mailurile catre producatorii din China, sa adapteze naibii liniile de productie. Ceva costuri de reproiectare. Pret de vinzare pe produs ceva mai mic.
Avantaje: Numar de produse vindute mai mare (foarte probabil ca oamenii vor schimba mai des capatul periutei). Costuri mai mici cu materia prima, in conditiile in care marjele de profit pot ramine la acelasi nivel (daca nu chiar urca putin). Costuri mult mai mici cu depozitarea si transportul (volum de expediat redus sub jumatate). Taxe de raft mai mici (mai putin spatiu ocupat), unde e cazul. Simplificarea fidelizarii clientilor: sistemul de fixare poate fi propriu fiecarui brand, deci se evita mai usor migrarea la concurenta.
Pe scurt, cam acelasi profit (mai curat si mai uscat).
Si, sa vezi bucluc, un motiv adevarat pentru o campanie de CSR. Una cu substanta si relevanta pentru brand. Care campanie nu va fi altceva decit promovare de produs. Aleluia.
(Desigur, actualele periute uzate ar putea fi colectate de catre producator, eventual cu buy-back, dar operarea sistemului ar fi mai costisitoare. Sa nu le cerem imposibilul.)
Continuam cu noi, oamenii folositori de periuta de dinti.
Dezavantaje: nu-mi vine in minte nici unul serios.
Avantaje: cheltuieli mai mici pentru acelasi beneficiu (pretul pe unitate scade). Igiena ceva mai buna (schimbat instrumentul de curatat mai des). Alegere mai simpla (stiu, defect de barbat insensibil la diferenta dintre fuchsia si mov).
Pentru cei care nu folosesc periutele de dinti (fie ca au deja minuni din acelea cu motorase si jeturi, fie ca refuza sa cedeze acestei manipulari capitaliste): mai putin plastic imprastiat in lume (si in iarba verde de sub gratar).
Pentru toata lumea: reducerea poluarii cu noxe si fum rezultate din transportul unui volum corespunzator mult redus (cel mult o treime din cel actual).
Sint unul dintre sceptici, atunci cind vine vorba de motivatiile si eficienta activitatilor impachetate in acronimul CSR (Corporate Social Responsibility, adica). De cele mai multe ori, e prea mult "corporate" si prea putin "responsibility". Iar "social", mai deloc.
Pentru corporatiile producatoare de periute si pentru ilustrele lor agentii de PR: iata o directie de actiune perfect profitabila (ca sa ramin in teritoriul prioritar pentru voi).
E gratis.
Miscati ceva, va rog.
* Precizia datelor si a calculelor mele e discutabila; dar chiar si daca sint aruncate "doar" 50 de tone de plastic in loc de 150, ideea ramine valabila. Poate se gaseste un tinar jurnalist care sa preia ideea si sa scrie un articol documentat serios :)
