un editorial de Sorin Axinte (Partener, Glue)
- o problema si o solutie -
Cam cite periute de dinti credeti ca se vind intr-un an in Romania? Aproape sapte milioane de bucati in 2006, zice o sursa. Pare mult, dar e putin. Sa fim pesimisti pentru igiena dentara nationala si sa zicem ca vinzarile au ramas pina azi cam la nivelul asta.
O periuta de dinti (vorbim de asta "normala", fara mecanisme si motorase) e facuta din plastic.
Asa-numitele materiale plastice sint una din cele mai importante inventii umane. Si in bine, si in rau.
Bine - atunci cind inventarea Nylonului a permis femeilor din lumea intreaga (aia occidentala, mai exact) sa arate mai elegant si sa nu mai dirdiie de frig, pe baza de dresuri / stockings / strumpfen accesibili ca pret.
Rau - din momentul din care totul a inceput sa se impacheteze in plastic, fie ca era cazul sau nu.
Si, pe la noi cel putin, din acelasi moment plasticele au inceput sa ajunga repejor in natura. Pe pamint, de pe cheile Dimbovitei, pina in Fagaras si-n Delta. In apa, din vaile de torent montane pina in valurile de la Mamaia. Si mai ales pe cimpuri. Spectaculoasele cimpuri de plastic de pe linga orase si sate, linii ferate si sosele.
Forma cea mai semnificativa a acestei invazii a fost "punga de un leu". O sintagma verbalo-culturala definitorie pentru viata romanilor dinainte de '89, dar si de dupa. Elementul de baza al unei poluari profunde a vietii noastre, de la estetica grotesca a indivizilor carind in pungi orice / oriunde, la dezolantele semnificatii ale zicerii stravechi "ia o punga cu tine, ca poate au bagat tacimuri de pui la alimentara".
