In 2011, 69% dintre companii au apelat in special la promovarea prin Facebook, iar 43% prin forumurile de discutii, potrivit studiului GfK "Cum folosesc companiile social media", realizat online pe 410 persoane, decidenti sau co-decidenti in ceea ce priveste activitatea de comunicare, care au realizat sau intentioneaza sa realizeze campanii in retelele sociale in urmatoarele 12 luni.
Intentiile pentru 2012 arata o crestere usoara a Twitter-ului si blogurilor independente, crestere de 8%, respectiv 6%. Astfel, Twitter ajunge sa fie interesant pentru 19% dintre companii, iar campaniile pe bloguri independente pentru 27%.
In ceea ce priveste scopul cu care sunt folosite aceste medii, a reiesit o concentrare semnificativ mai mare fata de 2011 pe relatia cu clientii. Fidelizarea este un obiectiv important anul acesta pentru 60% dintre respondenti, fata de 49% in 2011, interactiunea clientilor cu marca pentru aproape jumatate, fata de 34% anul trecut, iar oferirea de servicii de relatii cu clientii pentru 39%, reprezentand o crestere de 10 procente fata de 2011.
Scopuri foarte importante raman, de asemenea, cresterea vanzarilor si gasirea partenerilor de afaceri.
"Daca anul trecut, multe companii s-au axat pe crearea unei imaginii de marca sau de companie prin intermediul retelelor sociale, in 2012, companiile constientizeaza mai mult rolul acestora in apropierea de client. Obtinerea unei imaginii pozitive este completata acum de indicatorii legati de cresterea vanzarilor, dar si de loializare", a declarat Traian Nastase, Online Project Manager GfK Romania.




















