Panelul online eXPRIM al Mercury Research a depasit in luna martie pragul de 40.000 de panelisti activi, informeaza un comunicat emis de Ginger PR. Numarul total de interviuri realizate pana in prezent din acest panel depaseste 70.000, dintre care 37.000 interviuri online au fost realizate anul trecut.
Compania de research mizeaza pe rata de raspuns a panelului de peste 40%, care permite realizarea unui studiu online in cateva zile, la costuri competitive, si pe rata mica de iesire din panel. Bazandu-se pe acestea, Ingrid Lambru (Marketing Director, Mercury Research) declara ca asteapta o dublare a numarului de interviuri realizate online fata de anul 2012.
Potrivit comunicatului, forma electronica de culegere a datelor in studiile online este potrivita in special pentru testarile de produs si studiile de elasticitate a pretului, insa eXPRIM acopera o gama larga de studii de cercetare, una dintre directiile in care panelul s-a dezvoltat in ultima perioada fiind studiile calitative de tip bulletin boards realizate prin metodologia Mercury Research OnlineVu.






















