Pentru al patrulea an consecutiv Borsec castiga prima pozitie in topul celor mai puternice 50 de branduri romanesti in 2013, realizat de Unlock Market Research, informeaza un comunicat emis de revista Biz. Borsec este urmat de Dorna, La Dorna, Gerovital, Plafar, Dero, Napolact, Cris-Tim, Pate Sibiu si Zuzu.
In topul brandurilor romanesti din 2013 exista 5 branduri nou intrate: Aqua Carpatica, Delaco, Tarom, e-MAG si Jidvei. Cele mai spectaculoase cresteri au venit de la Caroli, care a urcat 16 locuri, Zuzu (+13 locuri) si de la Dedeman (+12 locuri). Tot in topul cresterilor se afla si Dero (+8), Doina (+8), Petrom (+7) si Frutti Fresh (+7).
“Suntem in al patrulea an de BrandRo, deci am depasit perioada de consolidare. Topul este astazi foarte stabil, marea majoritate a marcilor pastrandu-si pozitia din anii trecuti, cu mici plusuri si minusuri. Pentru noi asta este o performanta, deoarece stabilitatea si consistenta unui top indica in timp valoarea lui si, implicit, valoarea celor care se mentin pe locuri fruntase in ierarhie”, declara Adina Vlad (Managing Partner, Unlock Market Research).
Clasamentul are la baza un studiu realizat de compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz.
























