Mastercard susține cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri

Mastercard susține cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri
  • Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs de educaţie financiară adresat elevilor de clasa a III-a şi a IV-a.
  • În etapa finală a competiției, Mastercard a acordat premiul special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”.

Mastercard a susținut cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri, la care au participat peste 4.000 de elevi din toată ţara, oferind un premiu special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”, în cadrul ceremoniei de premiere care a avut loc vineri, 4 mai. La Olimpiada Micilor Bancheri, copiii concurează pentru a-și demonstra cunoștințele la disciplina opțională Educație Financiară. De la introducerea disciplinei opționale, în anul școlar 2013-2014, și până în prezent, peste 250.000 de copii din ciclul de învățământ primar au beneficiat de cursurile de educație financiară.

Ediția de anul acesta a Olimpiadei Micilor Bancheri a demarat la începutul lunii martie, când elevi din 34 de județe ale țării și din municipiul București au susținut o probă scrisă de verificare a cunoștințelor de educație financiară. După această primă probă, primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat din fiecare dintre cele 37 de școli participante au fost admişi în etapa următoare a competiției, unde și-au putut testa creativitatea, utilizând machete, fotografii, desene sau colaje pentru elaborarea propriilor proiecte de educație financiară.

Cele mai bune 67 de proiecte au fost selectate pentru a participa în etapa finală, care s-a derulat vineri, 4 mai, constând într-o probă scrisă, pentru departajare. În urma examenului, au fost aleși 8 câștigători, care au fost premiați în cadrul unei festivităţi organizate la sediul Școlii Comerciale Superioare „Nicolae Kretzulescu” din București. Înainte de festivitatea de premiere, micii bancheri şi dascălii lor au vizitat sediul Mastercard, unde au descoperit, într-un mod interactiv, rolul cardului, modul în care se folosește un card și beneficiile utilizării acestuia ca metodă de plată.

"Educația financiară este esențială unei societăți moderne și sănătoase. Ca viitori actori pe scena economică, fie din postura de consumator, fie din cea de antreprenor, elevii de astăzi au la îndemână toate instrumentele de care au nevoie ca să dobândească nu doar cunoștințe-cheie din lumea finanțelor, ci și o atitudine responsabilă față de bani. Credem că aceste elemente îi pregătesc pentru o lume volatilă, în continuă schimbare, echipându-i cu o gândire prudentă. Ca lider în industria globală de plăți, Mastercard susține educația financiară și suntem bucuroși să înmânăm, încă o dată, premiul special pentru Inovație în Educație Financiară unor mici bancheri cu viziune", a declarat Cosmin Vladimirescu (General Manager Mastercard România).

 

La ediţia din 2018 a competiţiei, premiul special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară” din partea Mastercard a fost acordat proiectului „Asociația copiilor întreprinzători – Time is Money”, înscris de o echipă de elevi din clasa a IV-a de la Liceul Tehnologic „Petru Maior” din Reghin. Sub îndrumarea învățătoarei lor, Elena Melania Platon, trei mici bancheri - Darius Ioan Pol, Bianca Andreea Pralea și Paul Andrei Oprea - au impresionat juriul prin atenția deosebită la detalii, înțelegerea importanței educației financiare și abilitatea de a împărtăși din cunoștințele lor unei generații chiar și mai tinere. Astfel, au demonstrat, pentru prima dată în acest concurs, faptul că mentoratul poate începe chiar și de la această vârstă fragedă și că viitorii antreprenori de succes își formează lumea din jur încă din copilărie.

Organizată de Asociaţia pentru Promovarea Perfomanţei în Educaţie, în parteneriat cu ISJ Prahova, Olimpiada Micilor Bancheri face parte din proiectul de introducere şi promovare la nivelul învăţământului primar a disciplinei opţionale Educaţie Financiară, de către Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Nationale.

Mastercard, ca lider de tehnologie în industria globală de plăți, sprijină constant îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale românilor, motiv pentru care s-a implicat ca partener în proiectul Olimpiada Micilor Bancheri încă de la prima ediție.

Alte proiecte de educație financiară sprijinte de Mastercard de-a lungul anilor sunt Educard - platforma de educație financiară lansată la sfârșitul anului 2009, al cărei obiectiv a fost să contribuie la educarea financiară a consumatorilor - și Tribuna Consumatorilor - o inițiativă unică în România, fiind prima platformă online care reușește să înglobeze informații corecte și utile pentru toate tipurile de nevoi ale consumatorilor.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related