Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s, va deschide 13 noi restaurante în 2019

Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s, va deschide 13 noi restaurante în 2019

În 2018, au fost deschise zece restaurante, ca parte a unui program de dezvoltare pe o durată de patru ani în valoare de 64 de milioane de euro.

Compania malteza Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s pentru șase piețe europene, a deschis zece restaurante noi în anul 2018 și a început programul de extindere pentru 2019 prin inaugurarea unui nou restaurant în Grecia. Grupul va deschide în total 13 restaurante în acest an.

Inaugurările sunt parte a unei investiții de 64 de milioane de euro dedicată atingerii pragului de 176 de restaurante în România, Țările Baltice, Grecia, și Malta până în 2021.

În România, Premier Capital a avut un an foarte bun, a deschis patru restaurante doar în decembrie anul trecut și un total de opt în intervalul ianuarie 2018 - ianuarie 2019. Din cele 8 restaurante locale, patru sunt restaurante complexe, adică dispun de cafenele McCafé și oferă servicii McDrive. Alte trei restaurante au fost deschize de Premier Capital, unul în Lituania și două în Grecia, toate trei cu posibilitate de comanda prin drive-thru. Compania a marcat astfel 11 deschideri înr-un an și a ajuns la un total de 147 de unități operate în prezent pe cele șase piețe. Familia McDonald’s numără acum 8.200 de angajați.

Programul de modernizare al Premier Capital a continuat în 2018 cu 22 de proiecte de remodelare finalizate în Estonia, Lituania, Letonia, Grecia și România. Restaurantele renovate dispun de cele mai noi inovații McDonald’s cu kiosk-uri pentru comandare, o configurație actualizată a bucătăriei și caracteristici îmbunătățite, precum servirea la masă și camerele de petrecere modernizate. Programul de modernizare a fost finalizat în Estonia, Letonia și Lituania și se așteaptă să fie complet îndeplinit și în România, Grecia și Malta până la finalul anului 2020.

În 2019, Premier Capital va continua să direcționeze investiții considerabile și cursuri de formare în conceptul Experience of the Future, modelul de serviciu revoluționar al McDonald’s, care aduce inovația mai aproape de clienți în restaurante. Mai multe restaurante vor fi remodelate și modernizate pentru a beneficia de sistemul Experience of the Future, dar și de servicii adiționale.

 

„Viziunea noastră pe următorii trei ani se concentrează pe trei direcții: ne dorim să facem McDonald’s și mai accesibil pentru clienți, ne dorim să aducem noutate și inovație în experiențele pe care le oferim și, nu în ultimul rând, ne dorim să rămânem dedicați angajaților noștri și să le oferim tot sprijinul pentru ca ei să avanseze în cariera lor la McDonald’s”, a declarat Victor Tedesco (Managing Director Premier Capital).

„Vom îndeplini toate acestea dacă ne păstrăm și chiar îmbunătățim standardele de calitate și ospitalitate din restaurante, dacă identificăm oportunitățile de dezvoltare, dacă încurajăm noi lideri și dacă simplificăm procesele din restaurante acolo unde este cazul.”

 

„Anul 2018 a fost poate cel mai bun an al McDonald’s în România până acum. O spun cu mare mândrie și bucurie, pentru că știu cât de mult efort a investit întreaga echipă pentru creșterea businessului în acest an și pentru atingerea obiectivelor de deschideri de restaurante din acest an. Dezvoltarea de noi restaurante presupune multă implicare și colaborare cu diverși parteneri, e un proces care uneori poate fi difici, însă entuziasmul cu care am fost primiți în fiecare comunitate în parte ne dovedește că facem lucrurile bine. Continuăm anul 2019 cu același entuziasm, cu obiective bine definite și dorința de a fi cât mai aproape de clienții noștri și a ne ridica la așteptările lor,” a declarat Daniel Boaje (Director General Premier Capital România).

 

Business-ul Premier Capital a continuat să crească în 2018, într-un ritm de creștere anual pozitiv. Vânzările comparabile și valoarea comenzilor au depășit cifrele din 2017 cu 10% respectiv 4%.

 

McDonald’s Focșani

Deschiderea restaurantului McDonald’s Focșani, restaurantul cu numărul 74 din țară. Restaurantul a fost deschis de Victor Tedesco, Managing Director Premier Capital, și Daniel Boaje, Director General Premier Capital România.

 

McDonald’s Brăila

Deschiderea restaurantului McDonald’s Brăila, restaurantul cu numărul 75 din țară. Restaurantul a fost deschis de Daniel Boaje, Director General Premier Capital România, în prezența primarului orașului Brăila, Viorel Marian Dragomir.

 

McDonald’s Larissa

Rețeaua de restaurante Premier Capital s-a extins la 147 de restaurante prin deschiderea unității McDonald’s din Larissa, Grecia. Restaurantul a fost deschis de Simona Mancinelli, Managing Director McDonald’s Grecia și Victor Tedesco, Managing Director Premier Capital, alături de prezentatorul grec Evvagelia Aravani.

 

McDonald’s Latvia

Restaurantul pilot al Premier Capital în regiunea Baltică, Luna din Riga, Letonia, a fost redeschis în luna aprilie a anului trecut după o remodelare completă.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related