Rețeaua PENNY Market ajunge la un număr de 239 de magazine în România

Rețeaua PENNY Market ajunge la un număr de 239 de magazine în România

Rețeaua de magazine PENNY Market se extinde cu o nouă unitate în orașul Ploiești, județul Prahova. Astfel, rețeaua ajunge la 239 de spații deschise în România.

Noul magazin PENNY Market din Ploiești de pe Șoseaua Vestului, Nr. 26, al treilea din oraș, are un spațiu de vânzare de 793 m2 și o echipă de 14 angajați ce va fi alături de clienți zi de zi, de luni până sâmbătă în intervalul 07:00 - 23:00 și duminică între 08:00 - 21:00. Pentru confortul clienților săi, noul magazin dispune și de un număr de 84 de locuri de parcare, dintre care trei pentru persoanele cu dizabilități, și patru case de marcat. Mai mult, magazinul dispune și de o componentă verde, acoperișul fiind prevăzut cu panouri fotovoltaice răspunzătoare pentru transformarea energiei solare în energie electrică.

Cu o strategie de expansiune ambițioasă, produse de calitate ce provin de la furnizori și producători locali și o atenție constantă la nevoile clienților, compania și-a propus să investească peste două miliarde de lei în următorii șapte ani pe piața din România.

Magazinele PENNY Market au un format modern ca urmare a investițiilor companiei în remodelarea întregii rețele de magazine sub noul concept, Future Store. În cadrul procesului de remodelare, accentul este pus pe designul modern și elegant, experiența clienților la cumpărături fiind îmbunătățită datorită reorganizării categoriilor de produse în așa fel încât să ofere mai mult spațiu alimentelor proaspete, atent selecționate zi de zi.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related