IKEA Pallady este oficial deschis

IKEA Pallady este oficial deschis

Astăzi, la ora 10.00, IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze și al 431-lea în lume, și-a întâmpinat primii clienți.

Deschiderea a fost marcată simbolic prin plantarea unui copac la care au participat Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe, Vladislav Lalic, Property și Expansion Manager al IKEA South East Europe și Cas Lachaert, Store Manager al IKEA Pallady. Alături de reprezentanții IKEA, la ceremonie  s-au aflat Anneli Lindahl Kenny – Ambasadorul Suediei în România, Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Robert Negoiță – primarul sectorului 3.

„Suntem bucuroși să continuăm călătoria noastră în România și să deschidem Pallady, cel mai mare magazin al nostru din Sud Estul Europei și cel de-al doilea din București! Deschizând acest magazin răspundem numărului tot mai mare de clienți din România – numai în ultimul an IKEA a înregistrat o creștere de 11%, care face din această țară una dintre cele mai performante piețe IKEA din lume! Suntem foarte mândri de acest rezultat fantastic și suntem mai mult decât optimiști că vom continua cu o performanță excelentă în viitor!”, a spus Sara Del Fabbro (CEO al IKEA South East Europe). 

 

Magazinul de 37.000 de metri pătrați va pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse care reflectă filozofia IKEA de design democratic, combinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut. Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile. Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui, de asemenea, restaurantul nostru deja celebru care servește atât specialități suedeze, precum și preparate românești, cu o capacitate de 550 locuri. Clienții vor avea la dispoziție 1.300 de locuri de parcare – parte dintre acestea în subteran, dar și patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Magazinul va oferi, de asemenea, un serviciu de buy-back care le va permite clienților noștri să-și aducă mobilierul IKEA uzat care este încă în stare foarte bună sau bună și să primească la schimb un voucher.

Valoarea totală a investiției în magazin este de aprope 90 de milioane de euro. IKEA Pallady este deschis în fiecare zi de la 10.00 la 22.00, în timp ce restaurantul este deschis de la 9.00 la 21.00.

În plus față de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcțiilor care au fost create în timpul construcției magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajați s-au alăturat familiei IKEA odată cu deschiderea noului magazin. În total, după 12 ani de prezență pe piață, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă și a oferit beneficii avansate tuturor angajaților din țară.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Related