KFC investește în comunitatea de gaming din România și își anunță participarea la cea de-a treia ediție a Bucharest Gaming Week

KFC investește în comunitatea de gaming din România și își anunță participarea la cea de-a treia ediție a Bucharest Gaming Week

Echipele finaliste din competiția KFC Arena, powered by Nexus vor juca marea finală duminică, 10 noiembrie, pe scena Bucharest Gaming Week.

Anul acesta, KFC România face o mișcare inedită de business, printr-un parteneriat cu Bucharest Gaming Week, și își anunță prezența în cadrul evenimentului principal care va avea loc la Palatul Parlamentului, în perioada 9-10 noiembrie 2019. Aflat deja la a treia ediție, evenimentul își propune să aducă împreună pasionații de sport electronic, gameri, YouTuberi, dar și cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România.

Între expozanții din domeniu, anul acesta, din segmentul de food service, KFC se face remarcat prin decizia de a se implica în dezvoltarea zonei de gaming prin: organizarea unui turneu de CS:GO și realizarea unui stand interactiv în cadrul evenimentului, ajungând astfel mai aproape de consumatorii pasionați de gaming.

Pe 25 septembrie 2019, KFC a lansat KFC Arena, powered by Nexus, o competiție națională non-pro de CS:GO (Counter-Strike: Global Offensive), în care s-au înscris 196 de echipe unice din România, în 2 qualifiers online. Acestea s-au luptat pentru un loc în liga KFC Arena, unde doar 8 echipe au reușit să treacă mai departe.

Pe 5 noiembrie, la Nexus Gamers Pub au loc semifinalele care vor decide cele 2 echipe finaliste. Gamerii din cele 2 echipe vor beneficia de un bootcamp intens de pregătire, cu un program special, organizat la Nexus Gamers Pub. Câștigătorii vor fi desemnați duminică, 10 noiembrie, în cadrul finalei care se va desfășura pe scena principală a Bucharest Gaming Week. Premiile puse la bătaie în acest turneu sunt în valoare totală de 5.000 de euro.

În plus, în perioada 9-10 noiembrie, KFC invită toți participanții din cadrul evenimentului Bucharest Gaming Week la standul special amenajat, unde au fost programate sesiuni de gaming, întâlniri cu echipa Nexus Gaming și activități surpriză care vor fi dezvăluite în cele două zile dedicate pasionaților în domeniu. Mai multe detalii, găsiți pe site-ul KFC Arena. KFC România va avea un și un stand dedicat în zona de food, unde participanții vor putea savura faimoasele preparate al Colonelului Sanders, pe tot parcursul evenimentului.

"Un brand precum KFC, celebru atât la nivel internațional, cât și pe piața de food service din România, va căuta întotdeauna noi oportunități la nivel de business. Nu întâmplător am ales zona de gaming. În primul rând, aici este locul în care putem comunica direct cu o parte dintre consumatorii noștri, cei pasionați de gaming. În plus, parteneriatul cu Bucharest Gaming Week este mai mult decât atât. Reprezintă dovada că am înțeles nevoile acestei nișe și ne-am dat seama că se caută parteneri de încredere care să investească în dezvoltarea unui domeniu cu foarte mult potențial, unde găsim tineri dornici să se afirme. Vorbim de o generație care are nevoie de susținere și încurajare pentru a crește în această zonă, momentan neexploatată. Împreună cu Bucharest Gaming Week, am decis să fim alături de acești tineri pentru a le oferi un context oportun de dezvoltare personală și profesională și cu siguranță acesta este doar primul pas", spune Monica Eftimie (Chief Marketing Officer, Sphera Franchise Group).

 

"De-a lungul timpului, am primit susținere din partea brandurilor care activează deja în industria de gaming. Ne bucură foarte mult că am reușit să stârnim interesul și să atragem atenția și altor mari jucători pe piața din România, branduri precum KFC, care au înțeles că este nevoie de susținere pentru generațiile de tineri pasionați de gaming. Suntem nerăbdatori să dăm startul la cea de-a treia ediție a Bucharest Gaming Week, unde îi așteptăm pe toți cei care vor să se bucure de sesiuni de gaming, de speakeri de excepție și de multe suprize pe care le-am pregătit pentru ei, pe parcursul celor 2 zile din cadrul evenimentului. Anul acesta, partenerul nostru, KFC România, va avea un moment dedicat pe scena mare, unde le-am oferit șansa celor mai bune 2 echipe non-pro de CS:GO din România să-și dovedească talentul și iscusința, în fața tuturor celor prezenți la eveniment. Va fi cu siguranță un eveniment de excepție, pe care pasionații de gaming nu au cum să îl rateze", a declarat Tudor Dăescu (președintele Gaming Week).

 

KFC România s-a remarcat în zona de food service nu doar prin produse și servicii de calitate, recunoscute la nivel internațional, dar și prin inovațiile pe care le-a lansat în plan local, relevante pentru publicul său țintă. Anul acesta, KFC alege să susțină comunitatea de gaming din România, în parteneriat cu Nexus Gaming și Bucharest Gaming Week.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related