Somaco Grup Prefabricate, parte din grupul local Holcim România, donează peste 171.000 de lei către spitalele din comunități

Somaco Grup Prefabricate, parte din grupul local Holcim România, donează peste 171.000 de lei către spitalele din comunități

Somaco Grup Prefabricate a sprijinit prin echipamente medicale un număr de cinci spitale care înfruntă pandemia COVID-19, suma totală donată fiind de peste 171 mii de lei (35.000EUR).

Compania a ales spitale din comunitățile în care își desfășoară activitatea, în județele Neamț (Spitalul Municipal Roman), Vrancea (Spitalul Municipal Adjud), Buzău (Spitalul Județean de Urgență Buzău), Dâmbovița (Spitalul Județean de Urgență Târgoviște), dar și București, unde se află sediul central al companiei (Spitalul Clinic de Urgență București).

 

Am ales încă de la începutul răspândirii virusului SARS-CoV-2 în România să susținem echipele medicale din comunitățile în care activăm. Prioritatea companiei noastre, și a grupului din care facem parte, este sănătatea și securitatea în muncă a salariaților și colaboratorilor noștri, a familiilor acestora, dar și grija față de comunitățile în care suntem prezenți. Ne-am alăturat astfel colegilor de la Holcim România, care au donat deja peste 2,6 milioane de lei pentru 11 spitale din România. Procesul de achiziție a tuturor echipamentelor, început cu mai mult de o lună în urmă, a fost finalizat conform cerințelor spitalelor”, a declarat Sorin Miron (Director General Somaco Grup Prefabricate). 

 

Somaco a achiziționat direct pentru spitale echipamentele alese de spitale drept prioritare în această perioadă: echipamente de protecție personal medical, injectomat pentru ATI, echipament (tunel) decontaminare, echipament transport pacienți, electrocardiograf și kituri de hematologie pentru ATI.

 

Somaco Grup Prefabricate este unul dintre cei mai mari producători de elemente prefabricate din beton utilizate în domeniul construcţiei centrelor comerciale, logistice sau de producţie din România. Deţine șase fabrici (Adjud, Buzău, Roman, Teiuș și Timișoara), care asigură o acoperire naţională a proiectelor de construcţii. Portofoliul de produse Somaco Grup Prefabricate cuprinde sistemul de zidărie şi termoizolaţie din BCA şi gama de elemente prefabricate din beton pentru structuri la cheie, infrastructură electrică şi rutieră, pentru sisteme de canalizare din beton. Compania are aproximativ 900 de angajați.

Începând cu noiembrie 2019, Somaco Grup Prefabricate face parte din grupul Holcim România. Grupul de companii aflate sub umbrela Holcim România la nivel local include producătorul de ciment Holcim România (S.A), Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related