Brutărille PAUL celebrează luna iubirii cu o nouă colecție de prăjituri, în ediție specială

Brutărille PAUL celebrează luna iubirii cu o nouă colecție de prăjituri, în ediție specială

PAUL sărbătorește luna îndrăgostiților cu o nouă colecție tematică de prăjituri, Un Cœur pour deux, perfectă pentru a fi împărțită în doi. Noua gamă cuprinde tarte, brioșe și produse de patiserie în formă de inimă, realizate după rețete franțuzești. Colecția este disponibilă în toate brutăriile PAUL, inclusiv cele de tip chariot, până pe 25 februarie. 

Februarie este luna dedicată iubirii, care marchează în calendar motive în plus pentru a celebra poveștile de dragoste. Cu această ocazie, PAUL invită clienții să adauge un strop de joie de vivre momentelor de răsfăț în doi, cu ajutorul unei colecții de prăjituri franțuzești, în ediție specială. Deserturile surprind prin mixul de ingrediente atent selecționate, de cea mai bună calitate, și design-ul tematic, transformându-le în cadouri ideale pentru persoanele dragi.   

Noua colecție de prăjituri reinterpretează simbolul iubirii, inima, și cuprinde 4 tipuri de deserturi în diverse sortimente: Cœur Feuilleté Framboise, o prăjitură cu cremă de vanilie și zmeură, Tartele Cœur pentru 2 persoane, cu căpșuni, zmeură sau mix de fructe, Palmier au Chocolat, un deliciu din foitaj caramelizat şi glazurat cu ciocolată și Brioche Cœur Chocolat, o brioșă franţuzească cu ciocolată.  

Colecția Un Cœur pour deux este disponibilă până pe 25 februarie, în toate brutăriile PAUL din București și Constanța, inclusiv cele de tip chariot. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related