OLX Group devine principalul susținător al programului educațional Ajungem MARI și finanțează cu 750.000 de lei proiectul de voluntariat pentru integrarea în comunitate a 380 de copii și tineri instituționalizați din România

OLX Group devine principalul susținător al programului educațional Ajungem MARI și finanțează cu 750.000 de lei proiectul de voluntariat pentru integrarea în comunitate a 380 de copii și tineri instituționalizați din România

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional național în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, va pregăti timp de un an 380 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate din București și 24 de județe pentru o viață independentă, în cadrul proiectului „Împreună, construim un viitor mai bun copiilor abandonați”.

Copiii și tinerii vor învăța cum să facă față provocărilor din afara sistemului de protecție, cum să-și gestioneze fondurile și să se gospodărească, dar și cum să facă primii pași spre jobul dorit. Cunoștințele și abilitățile dobândite îi vor motiva să își continue studiile pentru a putea accesa joburi mai bine plătite.

Proiectul va fi derulat în perioada aprilie 2024 – martie 2025 de Ajungem MARI, cu sprijinul OLX Group în România, din care fac parte brandurile OLX, Storia și Autovit.ro. Astfel, grupul devine și principalul susținător al programului de voluntariat. Cei 1.400 de voluntari prezenți, dar și noii voluntari recrutați în modulul din toamnă vor beneficia de traininguri și suport. Valoarea finanțării se ridică la 750.000 Lei.

„În toți acești ani la Ajungem MARI, am observat cum lumea copiilor și tinerilor instituționalizați se schimbă puțin câte puțin cu fiecare întâlnire pe care o au cu voluntarii, pentru că ei îi încurajează și îi ascultă. Ne bucurăm enorm că OLX, Storia și Autovit.ro, noii noștri parteneri, au înțeles că rolul voluntarilor este esențial în dezvoltarea și educația copiilor. Prin activitățile susținute, ne propunem să motivăm voluntarii să rămână cât mai mult timp alături de cei 3.000 de copii și tineri cu care lucrăm. Ei au nevoie de noi.”, Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.

„La OLX, Storia și Autovit.ro ne străduim să construim un viitor mai bun, plin de oportunități și speranță,  motiv pentru care atunci când drumul nostru s-a unit cu cel al oamenilor din Ajungem MARI am înțeles că avem mai multe lucruri care ne unesc. În ultimii ani am făcut din OLX Locuri de Muncă nu doar un simplu loc de întâlnire între angajatori și angajați, ci și un promotor al dezvoltării profesionale și personale a candidaților, astfel că ne alăturăm cu bucurie misiunii de a sprijini copii și tineri instituționalizați sau  din medii defavorizate să se integreze în comunitate.”, Andreea Oancea, Brand Manager OLX România, Portugalia, Bulgaria.

 

Psihoterapia scoate traumele din umbră

1 din 3 copii instituționalizați ajunge în sistemul de protecție din cauza sărăciei, iar 1 din 4, ca urmare a neglijării. A neglija înseamnă a nu asigura unui copil nevoile de  bază, de hrană, odihnă, siguranță – multe familii au o situație financiară precară și trăiesc de pe o zi pe alta.

Dar a neglija înseamnă și a nu susține dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului. Iar de multe ori acest fapt este cauzat de traumele prin care părinții au trecut la rândul lor și a lipsei de educație. Abandonul și instituționalizarea reprezintă un fenomen dureros, cu impact major asupra dezvoltării și sănătății copiilor.

50 de copii și tineri vulnerabili vor beneficia, timp de 6 luni, de ședințe de psihoterapie săptămânale pentru a-și vindeca rănile emoționale provocate de separarea de familie și instituționalizare, cu sprijinul partenerilor OLX, Storia și Autovit.ro.

„Este minunat să ai grijă de sufletul tău. Într-adevăr, poate că este cel mai greu, dar merită cu prisosință. Când am decis să accept și să vindec la psihoterapie tot ce se află în universul meu interior (traume, neajunsuri, frustrări), m-am gândit necontenit că va fi bine. Am mai avut recăderi, dar de cele mai multe ori îmi reveneam de cum intram în cabinet. Mă simt bine când sunt acolo, simt că am un sens pe această lume, simt că aș putea să mă apreciez mai mult”, Ioana, tânără din sistemul de protecție.

 

Copiii instituționalizați trebuie învățați cum să trăiască pe cont propriu

Comparativ cu tinerii care cresc în cadrul unei familii, tinerii instituționalizați au de cele mai multe ori șanse minime de a-și asigura un trai decent pe cont propriu. Motivul este faptul că tinerii care ies din sistemul de protecție nu și-au dezvoltat suficiente deprinderi de viață independentă, potrivit Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2022-2027.

În cadrul proiectului, 130 de tineri vor participa la cursul de viață independentă susținut de voluntarii Ajungem Mari în cadrul a 4 ateliere. În plus, 200 de tineri vor participa la cel puțin o vizită de orientare profesională în diverse companii.

„Atelierele pe care le creați sunt foarte interesante și pline de informații. Mulțumesc că încercați să ne învățați lucruri bune în viață și că ne motivați. Apreciez astfel de oameni care îi ajută pe alții fără să ceară nimic în schimb”, Laura, tânără din sistemul de protecție.

 

Voluntarii Ajungem MARI, antrenați să facă Bine

Copiilor instituționalizați le lipsesc multe, dar mai ales atenția, afecțiunea, iubirea. De aproape 10 ani, Ajungem MARI reușește să umple puțin din acest gol prin întâlniri cu voluntarii. În fiecare an, oameni cu inimă mare aleg să se implice în educația copiilor instituționalizați, alăturându-se programului. Devin prieteni și modele pentru copii, oameni pe care se bazează în momente importante din viața lor.

Cu sprijinul partenerului OLX Group (OLX, Storia și Autovit.ro), Ajungem MARI va organiza ședințe de consiliere, traininguri de formare și alte activități menite să motiveze voluntarii să rămână alături de copiii instituționalizați și să-i ajute în dezvoltarea lor socială și emoțională. Până în prezent, peste 10.000 de voluntari le-au oferit copiilor mai puțin norocoși din sistemul de protecție o șansă la Iubire, Familie, Viitor, Educație, Susținere, Încurajare, Acceptare, Curaj, Prietenie, Experiențe.

Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiți. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniţi educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.400 de voluntari, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. 

În România, OLX Group are o echipă de peste 100 de angajați care lucrează pentru OLX, Storia și Autovit.ro. OLX este cea mai mare platformă de anunțuri generaliste din piața locală, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie de peste 12 milioane de vizitatori lunar. Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. Autovit.ro este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de mașini noi și second-hand, cu peste trei milioane de vizitatori lunar.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


OLX Group

At OLX we improve people’s lives by bringing them together for win-win exchanges. Sellers win. Buyers win. Communities win. OLX wins. And most of all, you win. Being part of something special. In an open... vezi detalii »

Companii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related