Investiție de 550.000 de euro în cafeneaua-bistro de pe faleza Mării Negre, în Cazinoul Constanța, un monument Art Nouveau care, la un an de la redeschidere, își regăsește o funcție pe care a avut-o decenii la rând: spațiu de cafenea cu vedere la mare, deschis publicului.
Cazinoul Constanța a fost, timp de generații, un punct de reper al orașului. După mai bine de zece ani de închidere și o restaurare de peste 40 de milioane de euro, monumentul Art Nouveau și-a redeschis porțile în mai 2025. La un an distanță, în pragul sezonului estival 2026, City Grill Group a deschis în interiorul lui o cafenea-bistro cu vedere la mare și o capacitate de până la 350 de persoane.
Soft-opening-ul a avut loc chiar înainte de minivacanța de 1 Mai, în care peste 5.000 de persoane au vizitat Cazinoul.
În cele trei zile ale minivacanței, cafeneaua a funcționat la capacitate maximă, în ciuda temperaturilor scăzute care au marcat începutul sezonului pe litoral. Atât terasa, cât și spațiul interior au fost ocupate permanent, iar fluxul intens de vizitatori a fost gestionat fără sincope operaționale, un test important într-un weekend cu trafic ridicat, derulat la doar câteva zile de la deschiderea locației.
Investiția în amenajare a fost de 550.000 de euro. Bistroul operează la parterul și subsolul monumentului istoric, pe o suprafață utilă de 550 mp, completată de o terasă exterioară de, mp cu vedere directă la Marea Neagră. Echipa este formată din 50 de oameni, terasa are 200 de locuri, interiorul 150, iar programul este 08:00–24:00.
„Cazinoul e o clădire pe care o vizitezi, dar la care ai vrea să mai rămâi. Bistroul City Grill Cazino aduce exact acea parte care lipsea, respectiv un loc unde stai cu prietenii sau familia, să savurezi o cafea sau un pahar de vin și să privești marea în față. Asta înseamnă să completezi o experiență culturală cu ospitalitate adevărată", spune Daniel Mischie, CEO City Grill Group.
Un loc între generații: nostalgie pentru unii, descoperire pentru alții
City Grill Cazino este situat într-o clădire care, prin istoria ei, se adresează simultan mai multor publicuri. Pentru cei care l-au cunoscut activ înainte de închidere, e un motiv concret de a se reîntâlni cu un loc de care îi leagă o memorie. Pentru cei care au crescut cu Cazinoul ca ruină, e prima ocazie de a-l vizita într-un context de zi cu zi, nu doar într-un tur de vizitare. Iar pentru turiștii tineri, pentru care Cazinoul este, în sfârșit, o clădire deschisă, bistroul City Grill Cazino este o etapă firească din parcursul cultural al locului, împreună cu expozițiile găzduite în Sala Oglinzilor și cu programul de evenimente al Cazinoului.
Meniul bistroului combină patiserie franceză (croissante, cruffin cu caise și caramel, papillon cu mascarpone și zmeură) și deserturi signature, alături de o secțiune de brunch cu ouă Benedict, avo toast și truffle scrambled, sandvișuri cu prosciutto, mortadella sau salam picant, și o zonă de starters care include foie gras, vitello tonnato, tartar de vită și un fish board cu icre de știucă, sturion afumat și pește în saramură.
Cartea de băuturi cuprinde o serie de cocktailuri originale construite în jurul locului — Dansul Nereidelor, Tomis Gin Tonic, Fereastra Scoică, precum și o selecție de băuturi spumoase și vinuri cu accent pe etichete dobrogene precum Rasova, Caii de la Letea sau Domeniile Mitroi.
Pentru a proteja clădirea, în spațiu nu se gătește termic, un parametru asumat încă din etapa licitației, care a determinat conceptul: o cafenea-bistro cu un ritm potrivit pentru pauzele de vizitare ale Cazinoului și pentru fluxul falezei.
Constanța, parte a unui program de investiții de 6,5 milioane de euro în destinații cu identitate puternică
Investiția din City Grill Cazino se înscrie într-un buget total de 6,5 milioane de euro alocat de City Grill Group pentru 2026, direcționat către destinații cu identitate istorică sau culturală puternică. Pe lângă cafeneaua de la malul mării, grupul lucrează la dezvoltarea restaurantului Cerbul Carpatin din Brașov și la modernizarea spațiilor Gambrinus și Monte Carlo din Cișmigiu, București.
„Ne dezvoltăm prin locuri care au deja o poveste, o identitate și o încărcătură emoțională puternică, în care experiența culinară creată poate fi memorabilă. Spațiile în care investim anul acesta - Cazinoul, Cerbul Carpatin, Gambrinus, Monte Carlo - alături de cele consacrate precum Pescăruș, Caru’ cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor, toate sunt locuri care cer rigoare, dar care depășesc statutul de simplu restaurant. Asta urmărim într-un an în care clientul devine mai selectiv și își alege experiențele cu mai multă atenție", adaugă Daniel Mischie.
Cu această deschidere, City Grill Group consolidează poziția de cel mai important operator privat de clădiri-simbol activate în HoReCa: Caru' cu Bere, Hanu' lui Manuc, iar acum Cazinoul Constanța. Grupul este Furnizor oficial al Casei Regale a României, are peste 1.100 de angajați și a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 90 milioane de euro, având o țintă de 100 milioane pentru 2026.
Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanu’ Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill, City Grill Family și City Grill Delivery, precum și La Boheme, primul hotel din portofoliu, dar și proiectele mai recente Aubergine, Marty Restaurants și complexul de evenimente Zooma din Corbeanca.
Unul dintre proiectele noi emblematice este bistroul City Grill Cazino, din incinta clădirii Art Nouveau de pe faleza Mării Negre, în incinta Cazinou Constanța.
Încă de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la bază ideea de a oferi clienților un loc potrivit pentru a crea experiențe culinare cu familia sau cu prietenii, în pauza de masă sau pentru ocaziile de conectare și socializare.


























