Intr-o vreme, ne uitam inspre tinerii din agentii cu gandul de a-i descoase cat mai bine, ceea ce am si facut. Iar acum am decis ca e randul tinerilor marketeri sa iasa la inaintare. Am vrut sa aflam ce determina junioratul in marketing, care e nivelul de responsabilitate acordat tinerilor si din cine este formata cea mai tanara generatie a marketing-ului.
Incepem cu Silvia Rusu, Junior Brand Manager Cif & Savo, si-a dorit sa lucreze intr-un domeniu creativ si strategic deopotriva. Dupa ce a terminat Administrarea Afacerilor si Comunicare si Relatii Publice, facute in paralel, Silvia a ales ruta marcomm-ului, pornind in Departamentul de achizitii de la Carrefour. S-a inclinat, apoi, spre partea de agentie, petrecand cativa ani in departamentele de CS ale Starcom MediaVest Group si Rusu+Bortun. Din 2014, o regasim in cadrul Unilever pe partea de brand management.
Ne conduce prin tot acest parcurs in continuare:
Dupa liceu am ales sa urmez cursurile a doua facultati (Administrarea afacerilor si Comunicare si Relatii Publice), ambele in cadrul Universitatii Bucuresti. Am ales sa le studiez in paralel pentru ca nu am vrut sa renunt la nici una dintre ele, ambele imi placeau la fel de mult. Nu a fost usor, insa a fost frumos.























