Un vis mic. Care e de fapt mare. De 12 ani, KFC și Pizza Hut investesc pentru viitor

Un vis mic. Care e de fapt mare. De 12 ani, KFC și Pizza Hut investesc pentru viitor

În 2008, KFC și Pizza Hut se alăturau programului „Vreau în clasa a noua!”, o inițiativă World Vision România. A fost începutul unei frumoase colaborări care a confirmat, an după an, o nevoie acută a implicării oamenilor, atât la nivel individual, cât și de grup, a companiilor și a ONG-urilor.

Printr-un efort comun, luna octombrie a devenit, în mod simbolic, luna donațiilor. Acel moment din an în care toți angajații și clienții din restaurantele KFC și Pizza Hut află poveștile tinerilor înscriși anual în programul „Vreau în clasa a 9-a!” și contribuie la construirea viitorului lor.

Dacă în primul an de colaborare suma donată către World Vision România a fost de 10.000 EUR, în 2019 vorbim despre o sumă totală de 140.000 de EUR, care a fost redirecționată către organizație, în vederea susținerii parcursului personal și profesional a sute de tineri provenind din medii defavorizate. Până în prezent, au fost donați peste 800.000 de EUR și 1.366 de elevi au fost ajutați să meargă la liceu, ajungând astfel cu un pas mai aproape de visurile lor.

Mai mult decât atât, anul acesta, în cadrul proiectului, au fost prezentate pe site-ul de campanie poveștile de succes a 12 elevi. Aceștia ne-au demonstrat că, datorită proiectului, au reușit să depășească obstacolele financiare și sociale, integrându-se în comunitățile din care fac parte și devenind membri activi ai societății cu studiile continuate sau activând deja în câmpul muncii. Aceștia au fost invitați în București, în cadrul unui eveniment organizat de KFC și Pizza Hut, unde au avut ocazia să întâlnească antreprenori români de succes și să împărtășească experiențe de viață.

Andreea, absolventă a promoției 2014, povestește despre impactul pe care l-a avut acest proiect în viața ei, activând, în prezent, ca angajat în cadrul Muzeului Antipa din București. Aura a înțeles, în timp, importanța educației și a învățat să aibă curaj, să urmeze o facultate și să se bucure de timp și de oameni.

Eduard a ajuns “pedagog social” în școala din comuna lui, accelerându-și dezvoltarea pe plan profesional, esențială pentru un copil care făcea primii pași spre o carieră de succes. Și poveștile nu se opresc aici. Impactul unui astfel de program, pe termen lung, este evident, iar poveștile tinerilor absolvenți ne confirmă importanța implicării companiilor în sistemul de educație din România.

"De la an la an înțelegem și mai bine impactul pe care proiectul „Vreau în clasa a 9-a” îl are pentru elevii înscriși în program. Dincolo de sumele donate, dincolo de cifre și statistici care vorbesc de la sine, anul acesta am avut ocazia să prezentăm poveștile reale, de succes, ale unor elevi care au primit sprijin în acest program. Parcursul lor ne-a întărit dorința de a investi în continuare, pe termen lung, oferind astfel către World Vision România un sprijin semnificativ. De 12 ani, luna octombrie este deja o lună cu tradiție în restaurantele noastre și le suntem recunoscători clienților pentru că aleg să doneze, pentru a susține un vis mic, care e de fapt mare.", a declarat Claudia Porojan (Senior PR & CSR Manager Sphera Franchise Group).

 

"Andreea, promoția 2014, Coșereni. Eduard, promoția 2016, Cernătești. Rodica, promoția 2012, Fierbinți. Iar lista poate continua cu multe alte nume, sunt peste 1300 de copii susținuți de KFC și Pizza Hut să meargă la liceu, prin programul nostru, "Vreau în clasa a noua", în cei 11 ani de parteneriat. Suntem recunoscători și le mulțumim în primul rând în numele copiilor care au acum un viitor frumos în față. Unii studiază să devină avocați, profesori, ingineri, alții lucrează deja în muzee, ONG-uri sau multinaționale. Sunt copii frumoși, extrem de deștepți și, poate cel mai important, au înțeles importanța empatiei și ajutorului oferit celorlați.

Doar împreună, prin eforturile puse la comun, putem să schimbăm viețile unor copii, parcursul unei generații, viitorul unei țări. Prin educație", a declarat Mihaela Nabăr (Director Național World Vision România).

 

În cadrul programului se urmărește parcursul elevilor la liceu, oferindu-le acestora un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, prin care sunt acoperite cheltuielile necesare pentru școală, dar și pentru diverse activități educative și de socializare. Elevii selectați pentru programul ,,Vreau în clasa a noua!’’ provin din familii cu o situație materială dificilă.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related