Fundatia Renasterea lanseaza prima „Coalitie pentru Sanatatea Femeii”. In cadrul evenimentului de lansare au fost prezentate primele rezultate ale studiului „Afectiuni oncologice feminine in Romania”

Fundatia Renasterea lanseaza prima „Coalitie pentru Sanatatea Femeii”. In cadrul evenimentului de lansare au fost prezentate primele rezultate ale studiului „Afectiuni oncologice feminine in Romania”

Fundatia Renasterea lanseaza astazi Coalitia pentru Sanatatea Femeii, un parteneriat strategic intre ONG-uri, profesionisti din sistemul medical si toti cei interesati in a promova importanta educatiei si preventiei in ceea ce priveste cancerul de col uterin, ovarian si de san.

Coalitia pentru Sanatatea Femeii isi propune sa aduca in prim planul strategiei nationale de sanatate un program dedicat sanatatii femeilor, avand ca obiective implementarea unui program national de screening pentru cancerul de san, promovarea adecvata a programului national de screening pentru cancerul de col uterin, precum si cresterea gradului de informare asupra importantei controalelor periodice in cazul cancerului ovarian.

In cadrul acestui demers a fost initiat studiul „Afectiuni oncologice feminine in Romania”, cea mai ampla cercetare privind impactul cancerului de col uterin, cancerului ovarian si a celui de san in tara noastra.

Pentru a contura o imagine cat mai clara a situatiei cu care se confrunta pacientele si sistemul medical in relatia cu aceste trei boli, au fost centralizate date cu privire la incidenta, prevalenta si mortalitatea asociata acestora, precum si informatii cu privire la programele de preventie, screening, diagnosticare precoce si tratament din Romania.

De asemenea, a fost analizata perspectiva medicilor de familie si a ginecologilor cu privire la programele de screening, precum si la provocarile legate de managementul cancerului de col uterin, cancerului ovarian si a celui de san.

Conform primelor rezultate ale studiului, rata de supravietuire totala in Romania, in aceste trei forme de cancer este de doar 59,3%, comparativ cu o medie europeana de 69,4% (Globocan, 2012).

Pe de alta parte, studiul a evidentiat organizarea si implementarea deficitara a programelor de screening existente, lipsa unui program national de screening pentru cancerul de san si un grad scazut de informare si educare a femeilor cu privire la aceste boli.

De asemenea, potrivit studiului, nu exista proceduri clare care sa sustina crearea si functionarea unor echipe multidisciplinare de management al acestor afectiuni si al pacientelor, la aceasta adaugandu-se abordari terapeutice uneori invechite.

 

"Avand o imagine mai limpede asupra situatiei din Romania in privinta cancerului de col uterin, cancerului ovarian si a celui de san, stiind care sunt problemele, putem veni si cu solutii. Accesul limitat la investigatii medicale si tratament, precum si lipsa de informare a femeilor, ne plaseaza in fruntea Europei in ceea ce priveste mortalitatea provocata de aceste trei boli. Spre exemplu, in timp ce in tari precum Germania, Franta sau Austria, peste 80% dintre femei au facut un test Babes Papanicolau cel putin o data in viata, in Romania, procentul este de doar 17%. Printr-un efort comun si sustinut al tuturor actorilor cheie ai sistemului medical si ai societatii romanesti, le putem ajuta pe femeile din Romania sa aiba mai multe sanse la viata. Este nevoie de implicarea noastra, a tuturor, pentru a putea face o schimbare in bine, de aceea Coalitia pentru Sanatatea Femeii este deschisa catre oricine doreste sa ni se alature", a declarat Mihaela Geoana (presedintele Fundatiei Renasterea).

 

In etapa a doua a studiului „Afectiuni oncologice feminine in Romania”, va fi analizata perspectiva femeilor afectate de aceste trei tipuri de cancer, iar ulterior, pe baza datelor disponibile de la institutele de cercetare, de la medici si pacienti, dar si pe baza datelor economice, va fi realizata o analiza a impactului economic si social pe care aceste forme de cancer le au, in Romania anului 2016.

Toate demersurile din cadrul campaniei se vor concretiza printr-o serie de propuneri ce vor fi inaintate catre autoritati in vederea includerii lor intr-o strategie nationala pentru sanatatea femeilor.

Alaturi de Fundatia Renasterea, membrii Coalitiei pentru Sanatatea Femeii sunt: Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si Alianta Pacientilor Cronici din Romania, Institutul pentru Educatie si Dezvoltare in Sanatate, Societatea Romana de Chirurgie a Sanului si Oncologie si Societatea Romana de Medicina Sportiva. Coalitia pentru Sanatatea Femeii se bucura de sprijinul Comisiei de Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor, Ministerului Sanatatii si al Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. Parteneri ai acestei initiative sunt Centrul pentru Inovatie in Medicina, Politici de Sanatate (parteneri strategici), Roche Romania, KOL Medical Media, Revista Hipocrate, Scoala Pacientilor.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related