Olimpiada Liceelor McDonald’s 2018-2019 și-a desemnat câștigătorii

Olimpiada Liceelor McDonald’s 2018-2019 și-a desemnat câștigătorii

Competiția cu cele mai mari premii pentru elevii de liceu, Olimpiada Liceelor McDonald’s 2018-2019, s-a încheiat cu succes.

Pentru al 8-lea an consecutiv, competiția Olimpiada Liceelor McDonald’s a oferit șansa tinerilor pasionați de sport să își îndeplinească visurile pe terenul de handbal, tenis de masă, baschet, volei sau fotbal. Olimpiada Liceelor McDonald's este cea mai mare competiție adresată liceelor din România prin prisma numărului de elevi implicați și a premiilor oferite.

McDonald’s încurajează liceenii să aibă un stil de viaţă echilibrat prin practicarea sporturilor preferate alături de colegi, fiind de 8 ani partenerul oficial al evenimentului.

 

”Dorim să promovăm un stil de viață activ și echilibrat, dar și să îi inspirăm pe liceeni să fie încrezători în propriile forțe și să îi facem conștienți de importanța sportului în viața lor. McDonald’s le oferă oportunitatea de a se afirma într-o competiție majoră, alături de colegi la fel de talentați și motivați. Olimpiada Liceelor McDonald’s este mai mult decât un concurs, este locul în care sportul aduce împreună peste 5700 de tineri pasionați și creativi.”

 

Peste 5700 de iubitori ai sportului, din 75 de licee din capitală, au avut ocazia să trăiască emoția și bucuria competiției prin implicarea în activitățile sportive. Pe rând, campionii de la cele cinci sporturi participante au fost răsplătiți de către partenerul principal, McDonald’s, cu premii în valoare totală de 16.000 de Euro si peste 3.000 de vouchere valabile în restaurant. Pentru sporturile de echipă premiile au fost 1.000 de EURO/Locul I, 500 de EURO/Locul II și 250 de EURO/Locul III, iar pentru sporturile individuale premiile au fost de 500 de EURO/Locul I, 250 de EURO/Locul II și 100 de EURO/Locul III.

În perioada Octombrie 2018  – Martie 2019, viitori mari sportivi ai României au trecut prin toate etapele specifice concursurilor sportive, până la marile finale.

Finalele pentru fiecare disciplină sportivă s-au bucurat de spiritul fair-play si competitiv al echipelor, dar și de energia debordantă a tinerilor. 

Handbal
Finala mare la Handbal Băieți 2019 din cadrul competiției Olimpiada Liceelor McDonald's s-a disputat între Liceul cu Program Sportiv ”Mircea Eliade” și Colegiul Tehnic ”Media”. Campioni – Liceul cu Program Sportiv  ”Mircea Eliade".  Finala mare la Handbal Fete 2019 din cadrul competiției Olimpiada Liceelor McDonald's s-a disputat între Colegiul Tehnic ”Media” și Liceul Teoretic “Traian”. Campioni - Colegiul Tehnic ”Media".

Tenis de masă
Finala mare la Tenis de Masă Fete 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's a fost câștigată de Colegiul Economic Virgil Madgearu prin Ana-Maria Boroica.

Finala mare la Tenis de Masă Băieți 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's a fost adjudecată de Colegiul German Goethe prin Mihnea-Peter Bordea.

Baschet
Finala mare la Baschet băieți 2019 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald's s-a disputat între Liceul A.I. Cuza și Colegiul Național ”Spiru Haret”. Campioni – Colegiul National “Spiru Haret”.

Finala mare la Baschet Fete 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's s-a disputat între Colegiul ”Elena Cuza” și Colegiul Economic ”A.D. Xenopol”. Campioni – Colegiul Economic ”A.D. Xenopol”.

Volei
Finala mare la Volei Băieți 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's s-a disputat între Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I și Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”. Campioni - Colegiul Tehnic Feroviar “Mihai I”.
Finala mare la Volei fete 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's s-a disputat între Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I și Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade. Campioni – Colegiul Tehnic Feroviar “Mihai I”.

Fotbal
Finala mare la Fotbal băieți 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's s-a disputat între Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade și Colegiul Economic “Octav Onicescu”. Campioni – Colegiul Economic “Octav Onicescu”.
Finala mare la Fotbal fete 2019 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald's s-a disputat între Colegiul Economic Viilor și Colegiul Economic Virgil Madgearu. Campioni – Colegiul Economic “Viilor”

 

McDonald’s este un partener de lungă durată al sportului în Romania, dezvoltând, anual, programe care susţin un stil de viaţă echilibrat.

Olimpiada Liceelor 2019 nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, partenerului media Prosport, Caldo Security şi SEG (Sport Evolution Group).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related