- Metropolitan Life devine partener GO Scholarship, program care susține dezvoltarea tinerilor sportivi prin educație și acces la resurse specializate
- Performanța sportivă se construiește astăzi printr-un ecosistem complex de susținere, care include pregătire fizică, dezvoltare personală, educație și acces la specialiști
- Ca parte a parteneriatului, bursierii GO Scholarship beneficiază și de protecție printr-o asigurare oferită de Metropolitan Life
Metropolitan Life anunță parteneriatul cu programul GO Scholarship, inițiat de Sports HUB, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem care susține performanța sportivă și educațională a tinerilor. Prin această colaborare, Metropolitan Life se alătură unei inițiative care investește în potențialul noii generații de sportivi, oferindu-le acces la resurse și sprijin pentru dezvoltarea lor pe termen lung.
La ora actuală, tinerii selectați în programul GO Scholarship beneficiază de sesiuni individuale de pregătire fizică, nutriție sportivă, psihologie sportivă, fizioterapie, dezvoltare personală, evaluări periodice, workshop-uri, suport educațional și alte resurse dedicate evoluției lor sportive și personale. Ca parte a parteneriatului, bursierii beneficiază și de protecție printr-o asigurare oferită de Metropolitan Life, completând astfel sistemul de susținere construit în jurul dezvoltării lor.
"Suntem onorați să sprijinim GO Scholarship și pe tinerii sportivi care investesc zilnic în performanță, disciplină și educație. Pentru Metropolitan Life, responsabilitatea socială înseamnă să investim în viitorul comunităților și să creăm condiții reale pentru ca tinerii să își poată atinge potențialul. Ne bucurăm să contribuim la dezvoltarea unei noi generații de sportivi și să le oferim un plus de siguranță, astfel încât să se poată concentra pe ceea ce contează cel mai mult: evoluția lor, atât în sport, cât și în viață.", a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.
"Parteneriatul cu Metropolitan Life reprezintă o confirmare a faptului că performanța are nevoie de un ecosistem complet. În GO Scholarship lucrăm zi de zi pentru a le oferi tinerilor acces la resursele, specialiștii și contextul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul. Sportul înseamnă mult mai mult decât rezultate. Înseamnă educație, disciplină, caracter și valori care rămân cu tine toată viața, iar acest parteneriat ne ajută să consolidăm exact aceste direcții.", a adăugat Virgil Stănescu, Președinte Sports HUB și fondator GO Scholarship.
În sesiunea de selecție a programului din vara anului 2026, 135 de sportivi din 23 de discipline s-au înscris în program, iar 111 au intrat în modulul de selecție început la 14 septembrie 2026. Anul trecut, prin programul GO Scholarship, tinerii sportivi au beneficiat de peste 2.500 de sesiuni de pregătire de specialitate, incluzând pregătire fizică, kinetoterapie, fizioterapie, psihologie sportivă, dezvoltare personală și nutriție sportivă.
MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să construiască un viitor mai încrezător. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 25 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 4,3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.
GO Scholarship construiește în jurul sportivilor selectați un sistem-suport multidisciplinar, care completează pregătirea realizată alături de club și antrenor prin acces la specialiști în pregătire fizică, nutriție sportivă, psihologie sportivă, fizioterapie și dezvoltare personală. Sportivii beneficiază, în funcție de tipul bursei, de sesiuni individuale cu specialiștii GO Scholarship, evaluări periodice, workshop-uri și activități educaționale, suport medical, sprijin educațional și resurse dedicate dezvoltării lor sportive și personale.


























