Noul Mercedes-Benz Clasa A este disponibil pentru comenzi în România

Noul Mercedes-Benz Clasa A este disponibil pentru comenzi în România

Cea mai nouă stea din portofoliul Mercedes-Benz – noul Clasa A – este acum disponibil pentru comenzi pentru toți clienții din România. Comenzile pot fi plasate în cadrul tuturor Centrelor Autorizate de Vânzări Mercedes-Benz.

Prețurile încep de la 25.460 euro (fără TVA), pentru modelul A 200 (163 CP/120kW) cu transmisie manuală (consum de carburant în regim mixt de 5,8l/100km, nivel combinat de emisii CO2 de 133g/km), rămânând astfel la un nivel similar de preț cu cel al predecesorului. Lansarea pe piață va avea loc în luna mai.

Prețurile noului A sunt:

 

Edition 1: Model exclusiv, disponibil la lansarea pe piață

Noua Clasa A va fi disponibilă timp de aproximativ un an de la lansare în varianta specială "Edition 1", la un cost suplimentar de 5.820 euro (fără TVA). Această versiune se evidențiază prin numeroase accente de culoarea verde Edition, atât la interior, cât și la exterior. În plus, Edition 1 include în dotarea standard echipări precum farurile LED High Performance, scaunele sport și iluminarea ambientală și va fi disponibilă pentru toate variantele de motorizare ale noului A.

 

Siguranță: MULTIBEAM LED, sisteme de asistență la conducere, PRE-SAFE®

Blocurile optice MULTIBEAM LED (disponibile opțional, 1.250 euro, fără TVA) sunt un nou exemplu al transferului tehnologic dinspre modelele de lux către segmentul compact. Acestea permit ajustarea rapidă și precisă a farurilor la condițiile de drum prin intermediul unui sistem controlat electronic. Fiecare bloc optic cuprinde 18 LED-uri. Culoarea deschisă, naturală, a LED-urilor nu deranjează vederea șoferului și are în același timp un efect pozitiv asupra capacității de concentrare a acestuia. Suplimentar, clienții pot opta pentru luminile LED High Performance (830 euro fără TVA), acestea asigurând o distribuție mai bună a luminii, o culoare deschisă și naturală a luminii și un consum redus de energie.

Noul Mercedes-Benz Clasa A este echipat cu sisteme de ultimă generație de asistență la conducere, oferind cel mai ridicat nivel de siguranță activă în segmentul său, cu funcții adoptate de la Clasa S. Pentru prima dată, Clasa A se poate conduce semi-autonom în anumite situații. Sistemele Active Distance Assist DISTRONIC și Active Steering Assist vin în sprijinul șoferului în numeroase situații, anticipând și ajustând viteza mașinii pentru cel mai bun comportament rutier, în funcție de condiții.

Pachetul Driving Assistance (1.510 euro fără TVA, urmând a fi disponibil în T4 2018) include următoarele sisteme: Active Distance Control DISTRONIC cu ajustarea vitezei în funcție de rută, Active Steering Assist cu Active Lane Change Assist și Active Emergency Stop Assist; Active Speed Limit Assist; Active Brake Assist cu funcția cross-traffic; Evasive Steering Assist; Active Blind Spot Assist; PRE-SAFE® PLUS. PRE-SAFE® PLUS. Sistemul PRE-SAFE® PLUS poate recunoaște o coliziune iminentă din spate. Dacă pericolul rămâne activ, sistemul poate chiar să blocheze frânele autovehiculului staționat, reducând riscul de rănire prin atenuarea șocului provocat de un impact din spate.

Mai multe funcții PRE-SAFE® sunt incluse în pachetul Driving Assistance, dar sunt disponibile și separat, în sistemul PRE-SAFE® (330 euro fără TVA). Sistemul PRE-SAFE® aplică numeroase măsuri în timpul de dinaintea unui accident inevitabil, reducând impactul coliziunii asupra pasagerilor. Aceste măsuri includ sistemul inovator PRE-SAFE® Sound. Acest sistem protejează auzul de sunetul accidentului, atunci când există un risc de coliziune. La detectarea pericolului, funcția determină sistemul de la bord să emită un sunet scurt, care poate activa un mușchi mic în urechea umană – contractarea acestuia, din reflex, protejează auzul.

Afișajul de tip HUD (990 euro fără TVA) este o nouă apariție la nivelul Clasei A. Informațiile relevante sunt proiectate pe parbriz, în câmpul vizual al șoferului. În plus, vederea șoferului este mai relaxată deoarece nu se adaptează continuu între obiectele aflate în apropiere și cele din depărtare.

 

MBUX – Mercedes-Benz User Experience: În dialog cu mașina

Noul A este primul model Mercedes-Benz dotat cu cel mai modern sistem multimedia: MBUX – Mercedes-Benz User Experience, un sistem care deschide o nouă eră în materie de conectivitate Mercedes me. O trăsătură unică a acestui sistem este abilitatea de a învăța, datorită inteligenței artificiale. Ca extraopțiune, este disponibil un control inteligent al vocii, activat de expresia "Hey Mercedes".

Funcțiile MBUX au o structură modulară, pentru a întâmpina exact nevoile specifice ale clienților și piețelor. În dotarea standard, sistemul este compus din două ecrane de 7 inch cu touchscreen, un volan sport multifuncțional cu butoane ce pot fi controlate tactil de pe volan, o interfață USB-C, un port Bluetooth® pentru telefonie sau alte surse audio.

Serviciile Mercedes me connect, noi și îmbunătățite sunt lansate simultan cu noul MBUX. Pictograma colecției de aplicații Mercedes me poate fi plasată pe ecranul de pornire, similar celorlalte aplicații principale. 

 

Confort: iluminat ambiental, control al temperaturii scaunelor, scaune multicontur

Iluminatul ambiental al noului A are acum până la 64 de culori (265 euro fără TVA, în combinație cu liniile de echipare Style, Progressive sau AMG). Culorile diferite sunt compuse în 10 palete cromatice diferite, conferind o luminozitate avangardistă interiorului, cu schimbări cromatice spectaculoase. La nevoie, culoarea poate fi adaptată în funcție de stilurile diferite ale displayului Widescreen.

În același timp, Clasa A preia funcții de confort disponibile anterior doar vehiculelor din segmente superioare. Astfel, în premieră pentru segmentul compactelor, acest model are în dotare funcții pentru scaunele din față precum controlul temperaturii (890 euro fără TVA) și pachetul Multicontour (590 euro fără TVA, disponibil începând cu T2 2018) cu funcții de masaj, pe lângă opțiunea de încălzire a scaunelor (290 euro fără TVA).



Branduri

Subiecte

Sectiune



Related