Un jurnalist și un sociolog au conceput în urmă cu 5 ani MINDTHEGAP, un brand românesc care astăzi nu doar că este unul sustenabil, ci are succes și peste granițele românești. Ștefan Ormenișan – director de creație și Victor Șerban –managing parter fac o echipă foarte bună, unul fiind responsabil cu creativitatea, celălalt cu identificarea și organizarea resurselor. Primele produse create au fost tapetul și printurile premium, ulterior au apărut altele pentru a putea lansa colecții complete de lifestyle: textile, mobilier, corpuri de iluminat.
"Fiecare produs al nostru a fost dezvoltat cu gândul la cel care se va bucura de creația noastră. Ne imaginam cum anume arată, gândește, simte persoana care va solicita unui designer să folosească un tapet, un print sau o piesă de mobilier MINDTHEGAP. Pandemia a “reușit” să ne facă să ne cunoaștem mult mai bine clientul final".
În cele ce urmează povestim despre antreprenoriat și MINDTHEGAP, despre care Ștefan Ormenișan și Victor Șerban spun că este un brand autosuficient, în sensul bun al cuvântului, asta însemnând producție-vânzare-distribuție in house.
Oamenii MINDTHEGAP
Ștefan Ormenișan: MINDTHEGAP a prins contur în 2016. Împreună cu Victor Șerban, partenerul meu de afaceri, devenit mananing director am fondat, cu ceva vreme în urmă, firma Global Art Production. MINDTHEGAP a devenit principalul brand al companiei.
Dacă e să spun câteva vorbe despre parcursul nostru anterior trebuie să punctez că eu am fost elevul Liceului de Artă din Tîrgu-Mureș și am studiat pianul ani buni înainte de a deveni jurnalist de presă scrisă.
Victor Șerban, pe de altă parte, e un om căruia îi plac cifrele și în special statisticile, lucru ce nu-i de mirare având în vedere că e sociolog. Da, e evident, în formula noastră eu sunt creativul și el reprezintă raționalul care identifică și organizează toate resursele de care am nevoie pentru a ne pune în practică viziunea.
Parcursul către antreprenoriat
Ștefan Ormenișan: Fiind jurnalist de profesie, am început să muncesc în presă. Cea locală și mai apoi națională. După câțiva ani de jurnalism am înțeles că nu am nici o șansă să răzbesc în lumea coruptă și plină de influențe, așa că am decis să încerc drumul publicității. Este primul business pe care l-am înființat de fapt și care a eșuat tot din cauza politicului. Dar atunci am prins gustul producției și mândria de a realiza ceva palpabil. Eram fascinat de ideea de a produce ceva, orice, un produs cât de mic căruia să-i dau viață și mai apoi să încerc să-l vând. Așa am început cu o mică firmă de producție publicitară care în timp a devenit o făbricuță. Făceam la început materiale publicitare și, pentru plăcerea proprie, încercam să facem și tablouri pe pânză, canvas-uri cum sunt cunoscute astăzi.
Cred că am fost printre primii din țară care am produs tablouri canvas în serie. Mai apoi am devenit un producător important de astfel de tablouri decorative, făcând export în mai multe țari din vestul Europei. Însă totul se făcea private label, adică sub marca clientului. Noi primeam niște brief-uri/moodboard-uri în baza cărora încercam să realizam design-uri care mai apoi erau imprimate pe pânza de bumbac și deveneau tablouri. Imediat după votul Brexit-ului în 2016 ne-am decis să luăm o altă cale. Adică să înființăm un brand care să spună povestea noastră ancorată în Transilvania. Așa a luat naștere MINDTHEGAP of Transylvania.
Abilitățile și competențele unui bun antreprenor
Ștefan Ormenișan: În primul rând ai nevoie de multă ambiție și obstinență. Mai apoi e vorba despre pasiune, echilibru, educație, mult timp și încredere în sine. Nu am desconsiderat niciodată trend-urile sau curentele, dar întotdeauna m-am ferit să plasez colecțiile în astfel de canoane pentru că ne-am pierde individualitatea. Suntem ceea ce suntem pentru că abordăm diferit lucrurile și piața. Nu știu dacă la educație aș sublinia ceva. Creativitatea nu prea poate fi educată. O ai sau nu, la fel bunul gust, emoția sau latura artistică. Competențele le dezvolți pe parcurs, iar abilitățile fie le ai în sânge, fie faci altceva. E ca și cum ai încerca să cânți la un instrument după o formulă matematică. Nu există așa ceva. Feeling-ul sau căldura pe care le produci cu un instrument nu le poți reda după o partitură. Mai apoi, dacă vorbim despre profitabilitate, cred că abordarea este incorectă. În astfel de business-uri cu siguranță că, dacă pui pasiune, ambiție și multă muncă vei reuși și financiar. E doar o problemă de timp. Nu vorbim aici de un business simplu, ca în industria energetică sau petrolieră unde dacă ai săpat bine te-ai asigurat pe viață. E foarte diferit. E multă culoare, inspirație, feeling, diversitate, inovație etc.
Despre business-ul vostru
Victor Șerban: Încă din primele zile de la lansarea MINDTHEGAP am încercat să ne transformăm viziunea în realitate și anume să transformăm compania într-una autosuficientă și nu, bineînțeles că nu mă refer la conotația peiorativă a termenului. Ne-am dorit să devenim self-sufficient în sensul în care să reușim să producem singuri ceea ce urma să vindem și să distribuim tot noi. Zic că ne-am atins obiectivul. La sediul nostru central din Tîrgu-Mureș, manufacturăm marea majoritate a produselor pe care le vindem. De acolo pleacă paleții încărcați cu marfa etichetată MINDTHEGAP către toate colțurile lumii, chiar dacă sună puțin a clișeu, chiar asta se-ntâmplă. Datele colectate săptămâna trecută arată că produsele noastre au fost cumpărate și prin urmare expediate în peste 80 de țări.
Povestea brandului
Ștefan Ormenișan: Povestea brandului începe în 2016 când ne-am decis să o luăm pe cont propriu și să încercăm să dezvoltăm un brand care sa fie recunoscut în întreaga lume pentru stilul diferit și calitatea produselor. A fost un vis care s-a transformat în realitate și care are o poveste frumoasă și multă trudă în spate. Astăzi MINDTHEGAP e prezent în peste 80 de țări, pe toate continentele și ne mândrim că facem export în proporție de 96% din cifra de afaceri. Începuturile au fost dificile pentru că veneam dintr-o țară care nu este deloc recunoscută pentru brandurile sale, mai ales în domeniul home deco sau al design-ului.
Valorile
Este puțin mai dificil să le definesc. Îmi place să cred că avem originalitate, autenticitate, calitate și onestitate. Suntem foarte onești în comunicare, dacă spunem despre un produs că e handmade în Uzbekistan, așa și este. Chiar dacă e extrem de greu să aduci un produs bun din estul Asiei. Și acesta a fost unul dintre principiile de bază de când am pornit acest business.
Apoi ținem foarte mult să facem totul cât mai natural, autentic din cele mai bune materiale, lucru care ne-a ajutat mult într-o piață invadată de mulți ani de produse sintetice din China care nu mai au valoare deja din momentul în care ies din fabrică.
Așteptările începuturilor
Ștefan Ormenișan: Aceasta e o întrebare foarte potrivită. Poate că așteptările nu s-au schimbat foarte mult, dar cu siguranță nu știam nimic. Înainte să lansăm brand-ul MINDTHEGAP, am studiat aproape timp de un an cum se creează și se produce tapetul. România nu exista pe harta producătorilor de tapet și era foarte greu să fim acceptați în industrie dacă nu o făceam foarte profesionist din primul moment. Așa că am început timid dar totuși cu un knowhow solid, învățând de la cei mai mari. Mergeam prin magazile mari din Londra și înceram sa înțeleg toate detaliile legate de tapet: dimensiuni, prețuri, ambalare, tehnici de tipar etc. Probabil că toți visăm să sărim niște pași mai repede. Și chiar dacă am ajuns apreciați în această industrie pe tot mapamondul într-un termen destul de scurt, adică în doar 5 ani, mi-ar fi plăcut să o facem mai repede. Însă asta s-ar fi putut întâmpla doar dacă exista o industrie de profil în România.
Structura afacerii și produsele
Ștefan Ormenișan: Structura afacerii s-a modificat puțin față de cum am planificat-o noi în 2016. Principalele noastre produse au rămas tot tapetul și printurile premium dar, între timp, am dezvoltat linii de textile, mobilier, corpuri de iluminat și alte accesorii care întregesc ideea noastră principală și anume aceea de a crea colecții complete de lifestyle. Am ajuns astfel ca în doar câțiva ani, să lansăm anual colecții cu sute de produse, inventarul nostru depășind acum mii de coduri. Bineînțeles, având în vedere amploarea pe care au luat-o lucrurile nu reușim ca de fiecare dată să ne procurăm resursele primare din țară. Având în vedere că încercăm să creștem pe o piață extrem de concurențială e foarte, foarte important ca nu doar concepția, design-ul , finisajele sau campaniile de marketing să fie de cea mai înaltă calitate ci evident că și materiile prime.
Așadar, aducem textilele prețioase precum catifeaua și inul din Anglia și Belgia, pielea din Italia iar substrastul folosit pentru tapet este din Germania și Finlanda. Astfel reușim să manufacturăm produse care nu sunt estetic foarte bine cotate ci și când vine vorba de calitate. Nici nu am rezista altfel. Piața de premium home decor a lumii și-a stabilit standarde foarte înalte și fiecare nou-venit, în caz că dorește să reziste mai mult de un sezon, trebuie să facă tot posibilul să le respecte. Pentru că la început ne-am concentrat efoturile pe vânzările B2B, avem parte acum de o rețea de distribuitori și colaboratori extrem de întinsă și bine pusă la punct. UK și USA reprezintă principalele noastre piețe urmate de Franța, Italia, Spania și Germania. În ultima perioadă suntem bine cotați și în Japonia și Orientul Mijlociu.
Modelul aplicat nu este unul unitar. Încercăm să ne mulăm pe specificul zonei respective. În anumite tări colaborăm cu distribuitori unici, în altele cu showroom-uri independente și direct cu designeri de interior și arhitecți. Suntem într-un continuu proces de dezvoltare, creștem constant și asta înseamnă că nu întotdeauna ne sunt suficiente propriile fonduri prin urmare ne folosim de linii de credit.
Ce ai face diferit, dacă ai lua-o de la capăt
Ștefan Ormenișan: Nimic diferit. As vrea doar să am curajul să încep mai repede. Antreprenoriatul în adevăratul sens al cuvântului înseamnă multă încredere de sine, abnegație (chiar dacă sună foarte comunist) și spirit liber. În toate sensurile. Totul e legat de pasiunea pe care o ai pentru ceea ce faci și de cât de mult îți place să visezi. Până la urmă, e vorba de niște vise pe care încerci să le transformi în realitate. Și dacă începi să le aprofundezi și te sperie dimensiunea lor, nu vei reuși niciodată. Poate că dacă aș avea ocazia să încep încă o dată acest drum, aș face-o mai repede, aș lua deciziile mai ușor nefiind influențat de alți factori. Echilibrul e bun uneori, dar instinctul primează și depinde cât de dispus ești să lupți pentru ceea ce crezi. Business-ul nu înseamnă doar cifre sau proiecții, înseamnă și mult feeling, creativitate și descoperiri. E ca și cum călătorești pe o corabie și descoperi noi tărâmuri pe care nimeni în vreo școală de specialitate nu ți le poate arăta.
Clienții
Victor Șerban: Fiecare produs al nostru a fost dezvoltat cu gândul la cel care se va bucura de creația noastră. Ne imaginam cum anume arată, gândește, simte persoana care va solicita unui designer să folosească un tapet, un print sau o piesă de mobilier MINDTHEGAP. Pandemia a “reușit” să ne facă să ne cunoaștem mult mai bine clientul final. Peste noapte, cei care beneficiau până atunci de serviciile unor profesioniști în decorarea spațiilor de locuit sau a birourilor și-au dat seama că accesul la aceste servicii va deveni din ce în ce mai dificil. Nu a trecut mult timp iar website-ul nostru a început să fie accesat zilnic de sute de astfel de persoane din întreaga lume. Beneficiarii finali ai produselor noastre au ajuns să intre în contact direct cu noi și să-și aleagă singuri preferatele. Am putut astfel schița un portret robot al celor care preferă brandul MINDTHEGAP. Covârșitoarea majoritate sunt femei, cu vârsta de peste 30 de ani, școlite, cu disponibilități financiare și educație estetică. Nu se tem de nou, de culoare și simboluri puternice și le place să fie diferite. Nu doar calitatea este importantă pentru ele ci și povestea din spatele brandului.
Business în pandemie
Ștefan Ormenișan: Cele mai mari provocări ale pandemiei s-au reflectat în probleme legate de livrări și încasări. Dar a fost doar o perioadă destul de scurtă, din fericire, nefiind afectați ca în alte industrii de prăbușiri ale pieței. Industria Home Deco nu a avut la fel de suferit pentru că în majoritatea țărilor oamenii au stat în case și au încercat să-și reîmprospăteze mediul. Am fost norocoși să avem o ușoară creștere anul trecut iar deja în acest an putem vorbi real de o creștere substanțială a cifrei de afaceri. Partea și mai bună e că am reușit să avem o creștere foarte solidă pe B2C, ceea ce ne și doream mai mult, business-ul nostru fiind orientat înainte de pandemie mai mult B2B. Astăzi vorbim de o pondere mai importantă a vânzărilor către clientul final și asta înseamnă o margine mai bună și o stabilitate financiară mult mai solidă.
Măsuri de criză
Ștefan Ormenișan: În primul rând, am înțeles rapid că tot ce înseamnă online aduce o creștere substanțială atâta timp cât toți potențialii clienți ai MINDTHEGAP cumpără online. Astfel că ne-am focusat să creem o experiență online mult mai solidă iar vânzările B2C sunt esențiale. Ne-am concentrat pe experiența online încercând să propunem clienților tot felul de soluții care să le confere mai multă încredere în produsele noastre. Începând de la fotografii mai bune ale produselor, descrieri și experiențe virtuale, până la investiții în online marketing și media despre care nu am fi îndrăznit să ne gândim cu un an înaintea pandemiei. Cred că ne-am adaptat destul de rapid și am înțeles că singura șansă e să ne adresăm clientului final pe toate canalele. Nu a fost vorba de o supraviețuire, ci mai mult de o adaptare și înțelegere a situației.
Ce caută clienții acum
Ștefan Ormenișan: Clienții parcă au învățat să selecteze marfa. Cred că oarecum această pandemie a educat clientul și l-a învățat mai mult ca orice altă metodă să caute produse de calitate și să nu mai accepte orice. Astăzi se vorbește tot mai mult de calitate versus cantitate și asta e un rezultat firesc al acestei situații excepționale când fiecare dintre noi a avut mai mult timp să chibzuiască pe ce cheltuie banii deja drămuiți.
Strategia de comunicare
Ștefan Ormenișan: Am fost și rămânem un brand care încearcă să reconstruiască încrederea pentru produsele “made local” sau “handmade” dispărută în urmă cu 20-30 de ani după ce China și Asia în general a devenit principalul furnizor de materii prime și bunuri de larg consum pentru întreaga planetă.
Lucram pentru o colecție nouă cu un fost designer al celebrului brand Ralph Lauren și avem același feedback ca din Europa: în SUA au renăscut în ultimul an multe business-uri mici susținute tocmai de această nevoie de produse de calitate și, în același timp, de criza de importuri din Asia unde pandemia a afectat mai mult decât știm noi. Susținem produsele locale și autenticitatea și încercăm pe cât posibil să păstrăm aceste valori, indiferent de costuri sau dificultățile care apar la tot pasul.
Mai departe, în 2021
Ștefan Ormenișan: Suntem în creștere față de anul trecut și sperăm să avem un an mai bun, cu multe proiecte noi finalizate și o dezvoltare a gamei de produse. Lucrăm la o colecție nouă ce urmează a fi lansată în primăvara lui 2022 și care va fi cea mai complexă dintre cele pe care le-am produs până acum. Sigur, această pandemie încă ne dă mari bătăi de cap, dar suntem convinși că vom reuși să le facem față și să ne împlinim și aceste vise. Dacă în acest moment MINDTHEGAP oferă o experiență de home decor a unui living room, sperăm ca din toamna acestui an să intrăm și în zona de kitchen cu o colecție de ceramică și textile de bucătărie, iar din primăvara anului viitor să introducem alte noi game de produse cum ar fi covoarele handmade sau corpuri de iluminat premium și, încet, încet, să completăm tot ce înseamnă experiența de home lifestyle.



























