Vacanțele la Spa în România sunt mai ieftine cu până la 50% decât în Austria și Franța

Vacanțele la Spa în România sunt mai ieftine cu până la 50% decât în Austria și Franța

În ultima vreme, destinațiile balneare din România au devenit tot mai populare în rândul turiștilor, o dovadă în plus a faptului că investițiile făcute în ele au avut un impact pozitiv. De altfel, vacanțele la spa nu mai sunt acum un lux inaccesibil: au apărut numeroase unități de cazare și resorturi în care se găsesc centre spa & wellness, iar tarifele sunt pentru toate buzunarele.

Una dintre cele mai populare destinații de wellness este în prezent Alma Health & Spa Retreat din stațiunea Lacu Sărat, Brăila, un complex premium, desemnat pentru al doilea an consecutiv drept Cel mai bun hotel cu bază de tratament și wellness. Situat la aproape două ore și jumătate de București, Alma Retreat este astăzi locul preferat al tuturor celor care au înțeles cât de important e să-și prioritizeze sănătatea fizică și psihică, să testeze cele mai performante tratamente și terapii ale momentului, dar și să se bucure de relaxare pe deplin.

 

Turismul de wellness, mult mai ieftin în România decât în Austria sau Franța

Dacă în alte țări, cum sunt statele scandinave sau cele din vestul Europei, există o adevărată tradiție a wellness-ului, în România, fenomenul a început să se dezvolte serios cu doar 3-4 ani în urmă, odată cu investițiile începute în stațiunile balneoclimaterice ale țării. Stațiunea Lacu Sărat din Brăila este un exemplu grăitor în acest sens, iar Alma Health & Spa Retreat este dovada că și aici pot exista resorturi la cele mai înalte standarde, cu tehnologii și aparate de ultimă generație.

În plus, un avantaj semnificativ al vacanțelor la Spa în România este costul redus al pachetelor turistice în comparație cu tarifele din țări cu tradiție în turismul de wellness, cum ar fi Franța, Austria sau Ungaria. Mai mult decât atât, România dispune de numeroase resurse naturale, care sunt perfecte pentru dezvoltarea unor centre Spa la nivelul celor din afară. În prezent, țara noastră poate oferi experiențe wellness de calitate, la prețuri mai mici în comparație cu cele din alte state. De exemplu, un sejur de două nopți, cu acces la facilitățile Spa, poate ajunge la 600-800 de euro în Franța sau Austria, pe când în România, la Alma Retreat, un pachet similar poate fi configurat la aproximativ 300 de euro.

Iar asta nu e tot. Tot mai mulți români, indiferent de vârstă, conștientizează acum cât de importante sunt grija de sine și atenția acordată sănătății fizice și psihice. O escapadă la un spa nu mai înseamnă doar tratamente cosmetice și răsfăț personal, ci și o oportunitate de a trăi o experiență totală de relaxare și regenerare, care contribuie la refacerea totală a organismului.

O vizită la spa este, practic, un adevărat reset pentru minte și trup, o metodă eficientă de prevenire a diferitelor afecțiuni și de conservare a sănătății, așa că nu este de mirare că vacanțele de wellness sunt astăzi un trend și în România.

 

Beneficiile spa-ului pentru minte și corp

Tratamentele și terapiile de înfrumusețare și revitalizare efectuate la Alma Health Center și Alma Wellness & Spa, cele două componente care alcătuiesc oaza de relaxare și sănătate de la Alma Retreat, au nenumărate beneficii asupra pielii și corpului. Măștile faciale, scruburile, împachetările cu nămol și alte ingrediente naturale contribuie la îmbunătățirea texturii pielii și la eliminarea toxinelor, oferind un aspect sănătos și strălucitor.

Apoi, masajele terapeutice și tratamentele spa care implică hidroterapia pot stimula circulația sanguină. Acestea nu numai că ajută la reducerea riscului problemelor cardiovasculare, dar și la o mai bună furnizare de oxigen și nutrienți în tot corpul.

„Ne bucurăm să vedem în centrul balnear persoane tinere și active care au înțeles importanța prevenției pentru menținerea sănătății și prelungirea tinereții. Combinația dintre puterea resurselor naturale ale Lacului Sărat și eficiența noilor tehnologii pe care le folosim la Alma Health Center, susțin recuperarea și ameliorarea mult mai rapidă a afecțiunilor omului modern - sedentarism, probleme posturale, de  stres și de nutriție", spune Andreea Clipota, Director medical Alma Health Center.

Nu în ultimul rând, tratamentele spa ajută la îmbunătățirea calității somnului prin relaxarea profundă pe care o oferă, prin destinderea întregului corp.  Spa-urile nu se limitează doar la regenerarea corpului, ci și la îngrijirea emoțională. Terapiile spa, masajele, aromaterapia și spațiile de relaxare din cadrul Alma Health & Spa, de exemplu, sunt proiectate pentru a ajuta oamenii să se reconecteze cu ei înșiși, să-și echilibreze emoțiile și să-și refacă starea de bine mentală.

 

Ofertele sezonului la Alma Retreat

După ce a reașezat stațiunea Lacu Sărat din Brăila pe harta turistică a României, Alma Health & Spa Retreat își propune să convingă românii și străinii de beneficiile unui sejur de wellness prin oferirea unor pachete potrivite pentru toate preferințele. Oaspeții Alma au acces la facilitățile wellness ale hotelului - piscina vitality, sauna uscată, Jacuzzi cu hidromasaj, camera salină, iar vara, și la Aquapark și piscinele exterioare.

Unul dintre cele mai populare pachete este Forever Young, care include: cazare – minim 3 nopți în Camera Standard, mic dejun în restaurantul Sallago, 3 proceduri balneare / zi / persoană la Alma Health Center, fără recomandarea medicului, precum acces la sala de kinetoterapie / fitness, baie de plante sau baie salină, masaj expres sau masaj Head & Neck sau terapia somnului Dry Floating, acces la piscină terapeutică cu apă sărată, maxim 1 oră / zi cu sesiuni de îmbăiere de maxim 20 de minute. Pentru cei care vor să se bucure de odihnă și relaxare, pachetul Wellness & Balneo este o alegere excelentă, mai ales că include cazare - minim 3 nopți în Camera Standard, mic dejun în restaurantul Sallago, cină cu meniu servit în Restaurantul Allegria, 5 proceduri balneare / zi / persoană la Alma Health Center, consultație medicală realizată de medicul balneolog. Nu în ultimul rând, penru cei care vor să se bucure de o escapadă scurtă, de un sejur rapid de relaxare, Alma Retreat propune pachetul Spa Getaway include cazare minim 2 nopți, mic dejun și două masaje.

Și pentru că se apropie luna iubirii și luna femeii, la Alma Health & Spa Retreat oaspeții pot alege din ofertele de mai sus, pot oferi vouchere și pot găsi oferte potrivite pentru a sărbători dragostea și feminitatea.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related